Să ne amintim în ce situaţie incomodă au fost puse acestea (componentele AIE 2), când a apărut candidatura domnului Oazu Nantoi. Pe loc, s-a găsit nu o singură candidatură, dar tocmai trei, fapt este că nu le ştim numele, care conştient n-au fost rostite, ca să nu le putem măsura înălţimea morală şi profesională cu cea a lui Oazu Nantoi, adică cu o expresie a societăţii civile. Încurcătura era mare, trebuia de găsit părţile slabe ale lui Oazu Nantoi, dar să-şi facă şi curaj să lovească în el. Oricum, de lovit – nu au avut cu ce şi au preferat să tacă, lăsând totodată să se înţeleagă că Oazu Nantoi a fost lider de partid politic, iar, acum se găseşte în vecinătatea politică, adică nu prea este societate civilă.

În postarea mea din 12 ianuarie Oazu Nantoi – un mic Václav Havel pentru R. Moldova, am vorbit şi despre faptul că situaţia în care ne găsim noi poate fi reparată numai prin aducerea moralei în politică. Iar, această morală, sau referinţă morală, trebuie să fie chiar Preşedintele republicii, care să vină numaidecât din societatea civilă, care a produs valori, care a construit conştiinţă naţională şi stabilitate în societate. Iar, societatea civilă, vă asigur, are personalităţi multe şi marcante, şi cel mai important este că sunt de o ţinută morală excepţională. Pe această parte trebuie să stăruim, ca să descurajăm aventurierii din PMAN, care urmăresc şi aşteaptă cea mai mică greşeală a alianţei, ca să o umfle şi să o facă lozincă şi steag, dar, cel mai important – astfel vor fi împinse din cadrul AIE-ului animozităţile, suspiciunile şi neîncrederea.

Un lucru trebuie să-l cunoaştem astăzi, să ne servescă drept idee conducătoare: Cu referendum sau fără referendum – Alianţa trebuie să continuie guvernarea, reparându-şi greşelile pe parcurs şi făcându-şi ordine în rândul partizanilor săi, care dacă au încălcat să mai fie şi răriţi.

Cine poate fi un alt, eventual Václav Havel pentru R. Moldova, care să nu fie bănuit nu numai de înregimentare politică, dar, chiar nici de partizanat politic?
Răspunsul este clar, în văzul tuturor, sunător şi cunoscut de foarte multă lume şi de mult timp – Alecu Reniţă, Preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova, redactorul-şef al celei mai citite şi răspândite, şi populare publicaţii din republică - “Natura”.

Domnul Alecu Reniţă nu a lipsit nici o zi din viaţa publică toţi aceşti 20 de ani, este recunoscut că anume el a promovat conceptul dezvoltării durabile, a fost unul din creatorii de frunte a legislaţiei de mediu, care a creat imagine europeană Moldovei. Prin inteligenţa şi energia lui, dânsul s-a pus în slujba tuturor semenilor noştri şi nu i-a întrebat din ce partid fac parte, nu a obosit nici pentru o clipă să ne spună tuturor că mediul care ne înconjoară nu este al meu, al tău sau al lui – este al tuturor, este al întregului Neam şi pe el se va construi viaţa viitoarelor generaţii. Acest om a fost mai mult decât un minister sau un partid – el a fost şi rămâne pentru noi o personalitate şi un luptător care aduce viitorul în ziua de azi.

Rostirea acestui nume, sunt convins, va închide gura multor indivizi puşi pe rele, dar şi va împăca părţi şi insuliţe politice poziţionate neprieteneşte. Dar, dacă nici aceasta nu se acceptă, atunci chiar doriţi să risipiţi această ţară. Gâdiţi-vă! Noi, tinerii, iertăm dar nu uităm! Astăzi suntem cu lecţia învăţată.

Deci, un om al nimănui şi al tuturor, adică şi al celor din afara alianţei, un om care nu este dator nimănui şi a servit societatea în întregime.

Doresc să vă spun un lucru de care se uită, ca de obicei – oricât de mari şi numeroase sunt partidele şi de la guvernare, şi din opoziţie, aşa este situaţia la noi, că ele niciodată nu au puterea şi numărul să vă aducă în parlament (aşa-i de nărăvos pragul de trecere).

În parlament vă aduce, în primul rând, societatea civilă care se aliniază la un partid sau la altul. Vă îndemn, şi am tot dreptul să o fac în aceste clipe de grea încercare, ascultaţi şi de noi, societatea civilă.

Deci, tinerii zic Alecu Reniţă! Voi, mai marii ţării, ce spuneţi?

Descoperirea unui Václav Havel pentru R. Moldova continuă!

Din folclorul politic basarabean – gluma de ieri astăzi nu mai este glumă (traducere din rusă)

Gluma de ieri astăzi nu mai poate fi glumă – cum de a uitat domnul Roşca despre acest adevăr. Cred că a controlat, să vadă - Aвось не сработает! Сработало! (tr: Poate nu va lua foc! A luat foc!).

Din cele 1500 persoane prezente în PMAN, mai mult ca precis că jumătate erau colaboratorii organelor respective, din ceilalţi, jurnaliştii şi reporterii n-au găsit măcar o persoană să dea interviu în limba română. Greşesc, a fost unul, dar şi acela a strigat “Roşca trădătorul! Jos cu el!”.

Deci, scenariul este demascat: comuniştii îşi aduc adepţii în piaţă; Roşca şi ortacii săi le ard câte-o cuvântare revoluţionară.

Da, вчерашняя хохма, сегодня ужe не хохма!

Personaje şi evenimente revin din istorie chiar în aceste zile. Poate că nu era cazul să postez în zi de Duminică acest mesaj, dacă nu priveam aseară la Publika emisiunea cu deputatul comunist Mişin şi dacă nu citeam tableta lui Roşca postată pe VoxPuplika. Punând alături aceste două materiale, este clar – respectivele entităţi mişcătoare au pus la cale o diversiune anti-naţională, folosindu-se de încurcătura în care a intrat AIE 2.

Din felul cum a răspuns Mişin la întrebările care i s-au pus, este clar că comuniştii şi-au asumat sarcina de a aduce auditoriu în PMAN, numai că fără steagurile roşii, ca să fie creată impresia de revoltă. Lui Roşca, Mişin i-a rezervat rolul de vociferator al mesajului comunist sau cum s-a exprimat Mişin – va pregăti vorbitorii, restul, toată susţinerea îi va fi asigurată anonim.

Mesajul lui Roşca, la rândul său, îi asigură acoperirea nereuşitei, dacă lumea nu va veni în piaţă. Se descriu nişte scenarii de parcă toată societatea este cu ochiul pe ei – procedeu kgb-ist.

Aşa deci, acţiunea comuniştilor de a crea o dualitate a puterii prin chemarea cetăţenilor şi instituţiilor statului la nesupuşenie (cuvântul “paşnic” este doar o acoperire) şi acţiunile de protest deschis ale lui Roşca formează elementele unei lovituri de stat.

Acest comitet înjghebat în grabă, prin componenţa şi mesajele lansate, a vărsat lumină destulă asupra acestor 20 de ani de statalitate, asupra cauzelor înfrângerilor şi nereuşitelor Mişcării de Eliberare Naţională, denigrării valorilor naţionale, a tot ce este românesc, infiltrării elementelor kgb-iste în toate structurile statului în formare.

Trebuia oare să treacă 20 de ani ca să aflăm că Voronin şi Roşca erau colegi de breaslă, după cum sunt şi acum?

Să se întrebe de aceasta toţi membrii Mişcării de Eliberare Naţională, care mai sunt activi social, înregimentaţi în partide sau nu, să se întrebe şi să încerce să-şi răspundă astăzi –  ce avem de făcut pe viitor?

Ce ţine de AIE 2, acolo trebuie mult de reparat – dar nu este loc pentru scenariul Voronin-Roşca. Despre aceasta vom vorbi în zilele următoare.

Să trecem peste ziua de azi.

P.S. Apropo, domnul profesor Osmochescu, ce caută în comitetul cela?

La 18 ianuarie, am mers împreună cu un grup de tineri, membri ai Asociaţiei pentru Cultură Civică şi Conciliere Socială (Preşedinte Nicolae Bairactari), la Ambasada Federaţiei Ruse să protestăm împotriva comportamentului ofensator şi provocator al trimisului Moscovei la Chişinău – Valeri Kuzmin. Ne-am arătat dezacordul faţă de prezenţa trupelor ruseşti de ocupaţie şi am îndemnat societatea civilă să se solidarizeze acţiunilor noastre şi să se alăture acestei cauze. Considerăm important ca toate structurile societăţii civile, dar, şi fiecare individ cu conştiinţă socială activă, să se pătrundă de însemnătatea cauzei comune, – Să scoatem armata rusă de ocupaţie din R. Moldova, iar anul 2012 să justifice jertfa tânărului Vadim Pisari.

În una din postările precedente am venit cu un îndemn pentru tinerii noştri - să trimită mesaje scrise pentru cancelariile europene cu cerinţa de a scoate armata rusă de ocupaţie din R. Moldova şi mă bucur mult că Asociaţia pentru Cultură Civică şi Conciliere Socială a lansat o petiţie prin care cere modificarea formatului de pacificare în zona de securitate a regiunii transnistriene, pe care o consider drept expresie a conştiinţei civice a tinerilor. Personal, am semnat această petiţie, aşa cum corespunde convingerilor mele şi vă îndemn şi pe dvs să o semnaţi, dragi prieteni. Petiţia o găsiţi aici.

Să ne auzim numai de bine în acest an şi să nu uităm că 2012 este anul celor 200 de ani de ocupaţie rusească, care sapă în demnitatea noastră şi ne lipseşte de viitor.

A lupta pentru viitor este poate cel mai inteligent lucru!

]]> http://raduovoda.wordpress.com/2012/01/19/protest-la-ambasada-rusiei-foto/feed/ 0 raduvoda protest la Ambasada Rusiei Nicolae Bairactari http://raduovoda.wordpress.com/2012/01/15/162-de-ani-de-rostire-a-numelui-romanului-absolut-carele-este-mihai-eminescu/ http://raduovoda.wordpress.com/2012/01/15/162-de-ani-de-rostire-a-numelui-romanului-absolut-carele-este-mihai-eminescu/#comments Sun, 15 Jan 2012 21:43:14 +0000 Radu Vodă http://raduovoda.wordpress.com/?p=969 Continue reading →]]>

Cât de vizionar şi de exact a fost Simion Bărnuţiu, iată ce scrie dânsul la 1853, doar la 3 ani de la naşterea celui care venea să fie Domnitorul limbii româneşti:

“Când va răsări est Luceafăr pe cerul Daciei, bătrânii ei vor întineri de bucurie, fetele ei vor corona cu flori pe îngerul care va cuteza a lua vălul străin ce le întunecă, feciorii-l vor purta în triumf ca pe un mare erou, care au şters macula străină de pre numele românesc, poporul îi va eterna memoria cu mormânt de neuitare pe care i-l va înălţa în inima sa cea recunoscătoare, ca restauratoriului tinereţilor limbei sale”

(Simion Bărnuţiu, 1853)

Mai bine de 4 generaţii bune, şi când ne este bine şi când ne este greu, rostim cuvântul aşa cum l-a rotungit Marele Eminescu. De 4 generaţii bune, naţiunea română îşi consumă energiile la producerea de valori în cea mai frumoasă haină – limba română. În graiul ţăranului, în graiul intelectualului, nimeni nu mai poate stabili unde se termină Eminescu şi unde începe vorbitorul, în fiecare din noi trăieşte şi vorbeşte un Eminescu, Eminescu poetul.

Dar, puţini care-l ştim, mai ales acei de la marginile Ţării, pe Eminescu publicistul, pe Eminescu politicianul şi formatorul de opinie. Acest Eminescu a fost ferit de noi, a fost ţinut în umbră, ca să nu ne întărim în această glie. O, cât de mult ne trebuie nouă, basarabenilor, Eminescu publicistul, care şi de acum încolo dacă-l vom cunoaşte, tot bine va fi pentru Neamul nostru.

Domnul nostru, Mihai Eminescu şi egalul nostru bădie Mihai, e greu în Basarabia, pe care-ai deplâns-o şi tu, şi care şi astăzi mai jertfeşte lacrimi şi sânge românesc. Ştim că ne priveşti de-acolo de sus şi vezi că nu ni se face dreptate. Mai croieşte de-acolo de sus cu articole-sabie din “Timpul” dumitale, dar, croieşte-i de-acolo de sus pe mai marii mesei, fără a alege, că n’ o  să greşeşti. Croieşte-i pe aceşti parveniţi, care nu servesc poporul, dar, care se servesc de popor.

Rosteşte-ţi durerea de atunci, căci e la fel de dureroasă şi astăzi, poate te vor auzi şi se vor ruşina:

“Nu voim să trăim într-un stat poliglot, unde aşa numita patrie este deasupra naţionalităţii. Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a fi românesc, atunci o spunem drept că ne este cumplit de indiferentă soarta pământului lui.
Voim şi sperăm nu o întoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat cândva în ţara noastră, ci o mişcare de îndreptare a vieţii noastre publice, o mişcare al cărei punct de vedere să fie ideea de stat şi de naţionalitate.”

“Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor; legislaţiunea trebui pusă în aplicarea celei mai înaintate idei de drept, pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel încât explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritul acestora. Industria trebuie să fie a naţiunii aceleia şi păzită de concurenţă iar purtătorul ei, comerţul, s-o schimbe pe aur, dar aurul, punga ce hrăneşte pe industriaş şi îmbracă pe agricultor, trebuie, de asemenea, să fie în mâinile aceleiaşi naţiuni. Ştiinţele, afară de ceea ce e domeniu public, trebui să prezinte lucruri proprii naţiunii, prin care ea să fi contribuit la luminarea şi înaintarea omenirii; artele şi literatura frumoasă trebui să fie oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul, o coardă nouă, originală, potrivită pentru binele cel mare al lumii.”

În rest, bădie Mihai, ce să-ţi mai spunem la aceşti 162 de ani ai tăi? Eşti cu noi. Te cântăm, te plângem. Şi în Basarabia deplânsă de tine se anunţă noi referendumuri şi noi viclenii.
O, Doamne, oare vom izbuti?

Această persoană, ca să repare cât de cât greşelile comise de la 2009 până astăzi, trebuie să fie de o înaltă cultură politică, un vizionar politic, fără poliţe neplătite partidelor, să fie foarte echilibrat şi de o ţinută morală impecabilă. Clasa politică actuală are nevoie ca niciodată de o referinţă morală, care trebuie să fie chiar Preşedintele.

Am ascultat ieri cu multă atenţie declaraţia lui Oazu Nantoi în conferinţa de presă în cadrul căreia s-a autoînaintat la funcţia de Preşedinte, un act de curaj din partea dânsului şi de dejucare a scenariilor ascunse de provocatorii alegerilor anticipate.

Sunt mult prea tânăr ca să-l cunosc personal pe Oazu Nantoi, dar, cele rostite de dânsul în declaraţia făcută, nu-mi dau nici un motiv să nu-l cred că este aşa şi nu este certat cu morala.

Mai mult, nu am nici un motiv să nu-l cred pe tatăl meu, Dumitru Osipov, care a fost în rândurile Mişcării de Renaştere Naţională chiar de la început, unde se găsea şi Oazu Nantoi, care a făcut aspirantura la Academia de Ştiinţe într-aceeaşi echipă cu Oazu Nantoi, care a lucrat mulţi ani la Academie cu dânsul şi care îl cunoaşte ca inteligenţă şi ca morală.

Dânsul crede că “R. Moldova poate fi scoasă din mocirla de acum de un Václav Havel din părţile noastre”. Din cei numiţi până acum, sau împinşi de partizani nedeclaraţi, – acest rol ar putea să-i revină mai reuşit ca altora lui Oazu Nantoi.

În primul şi primul rând, oricare altul, numai nu Oazu Nantoi, nu este în stare să facă faţă problemelor diferendului transnistrean, în jurul căruia se va roti încă mult timp politica moldovenească.

În al doilea rând, nu este şantajabil şi vine din lumea societăţii civile, care este net superioară, din punct de vedere moral, partidelor politice.

Şi nu în ultimul rând, este foarte inteligent, deştept şi diplomat – un bun negociator.

La această oră de dimineaţă, a ultimei zile de înaintare a candidaţilor, opinia publică cunoaşte doi candidaţi: Oazu Nantoi şi Leonid Talmaci, primul trecător, al doilea împins.

Până la sfârşitul zilei de astăzi pot apărea şi alte candidaturi, dar, acelea vor fi chiar rodul unor jocuri politice, unor scenarii lipsite de sinceritate, vor fi rodul unui târg dezgustător.

Nevotarea lui Oazu Nantoi pe 15 ianuarie sau mai apoi înseamnă alegeri anticipate, adică pedepsirea întregii clase politice. Cu toate criticile aduse societăţii civile la Fabrika din 10 ianuarie, ea va fi prezentă şi participantă la această pedepsire.

Aşa deci, Oazu Nantoi şi Leonid Talmaci. Cum nu l-ai “bate” pe Talmaci, din el Havel n’ o să faci!

R. Moldova a început anul 2012 trist de tot. Uciderea tânărului Vadim Pisari de către ruşi dă de gândit mult – la ce să ne aşteptăm în 2012? Ruşii ne-au demonstrat în nenumărate rânduri că setea de cuceriri şi dorinţa de a stăpâni peste plaiuri străine, la ei –  iau forma unei cruzimi animalice dacă nu întâlnesc rezistenţă, iar dacă o întâlnesc, nu sunt mai puţin fiare, pur şi simplu, nu mai pot falsifica şi să-şi ascundă crima.

Incidentele precedente cu trimisul Rusiei la Chişinău, Valeri Kuzmin, le catalogam ca încercări de minte, încercări să vadă dacă avem curajul să rostim adevărul gol-goluţ, dacă pricepem că politica imperialistă rusească nu-i slăbeşte pe basarabeni. Dar acum, uciderea lui Vadim Pisari este oare o încercare de minte? Nu, este o crimă împotriva întregului Neam românesc şi trebuie să răspundem cu dârzenie şi curaj. Jertfa lui Vadim Pisari va fi începutul trimiterii ruşilor ocupanţi acasă din R. Moldova. Suntem în a noua zi de la crima săvârşită de ruşi, fiţi atenţi, până astăzi nici un rus nu a luat atitudine împotriva acestei crime, iar declaraţiile lui Kuzmin, în genere sunt lipsite de morală.

Limbajul diplomatic al lui Kuzmin a decăzut la nivelul unui “gubernator”. A căzut cortina, am văzut şi de această dată făţărnicia, tupeismul şi porcismul rusesc prin persoana ambasadorului Kuzmin, care trebuie declarat persona non grata.

Ce trebuie să întreprindem ca acest an să fie anul jertfei tânărului Vadim Pisari?

Este important ca fiecare zi de clasă a elevilor, studenţilor, să înceapă cu o minută de reculegere în memoria lui Vadim Pisari.
Este important ca şedinţele cu caracter ofical să înceapă cu o minută de reculegere în memoria lui Vadim Pisari.
Este important ca peste drum de Ambasada Rusiei să fie amplasat un banner masiv care să amintească în fiecare zi că la 1 ianuarie 2012, ruşii au omorât un tânăr.
Este important ca, în primul rând, tinerii noştri – elevii şi studenţii, să trimită mesaje scrise pentru cancelariile europene cu cerinţa de a scoate armata rusă de ocupaţie din R. Moldova.

Iar, despre curajul şi patriotismul clasei politice de la noi, ne vom permite să vorbim doar atunci când Kuzmin va fi trmis acasă!

Vezi şi Rusia nu se simte bine nici de ziua ei dacă vecinilor nu le este rău

Cu ce intrăm în anul 2012 fraţilor?

Oare aceasta nu este o problemă naţională? Peste ce guvernăm? – Peste gunoişti sau peste ţară?

Citiţi periodica anilor ’90, dar şi de mai încoace, şi o să vedeţi câtă ură i se arunca. Un om mic, care nu deranja, nu merita atâta ură – din acest unghi trebuie privită Leonida Lari. Dar, de ce să mergem în arhive? Priviţi comentariile la articolul unui tânăr la acest subiect – o să vedeţi câtă ură, câtă duşmănie se aruncă peste chipul acestei femei luptătoare. Că a rostit adevărul – nu i se iartă nici după moarte. Şi aceasta este soarta tuturor marilor noştri înaintaşi, tuturor eroilor şi martirilor Neamului Românesc. Această ură, defapt nu este ura Leonidei Lari, este ura faţă Neamul nostru. Nu cred că cei care o emană (ura) mai pot fi vre-o dată îmblânziţi, aceştia se vor consuma în răutatea lor – noi să ne ridicăm cu-n steag mai sus prin inteligenţă şi valoare!

Îndemnul poeziei Leonidei Lari a fript şi va frige trădarea.
Dumnezeu să o odihnească în pace.

1 decembrie pentru noi este o lecţie a istoriei Neamului nostru, este calea care trebuie să o urmăm şi punctul unde trebuie să ajungem.

Este obositor şi dureros să asculţi atâtea denigrări şi ofense aduse Neamului românesc, dar, periculos de tot, consider, pentru opinia publică şi consolidarea societăţii noastre sunt cazurile când cosângeni de-ai noştri se lasă atraşi în dezbateri publice bine organizate de moldovenişti şi coloana a V-a, unde defapt, sunt utilizaţi pe rol de idioţi utili, care doar ţin locul în studio, li se închide gura şi sunt bruiaţi. Şi toată această cavalcadă se face în numele deschiderii, parcă comunicării, toleranţei părţilor, dar, defapt sunt chemaţi în studio ca să fie nimiciţi – drept exemplu, emisiunea Fabrika din 1 decembrie. Dar, dacă vorbim, apoi să vorbim cu “sponsorii” acestora şi să nu-i menajăm în nici un fel, crezând că facem diplomaţie. Pentru noi şi situaţia în care ne găsim, cea mai corectă diplomaţie este rostirea adevărului gol-goluţ. Dar, “sponsorul”, zilele acestea, chiar ne-a vizitat, iar, mai marii noştri au stat cu căciulile scoase…

Ce nu este clar? Cui şi ce vrem să dovedim?
Oare nu este clar că atâta timp cât în coaste ni se va găsi Rusia, această diversiune va continua. Lăsaţi-i în pace, nu vă consumaţi energiile.

Uniţi şi luminaţi ceea ce este al nostru şi vom reuşi!

Dacă ne dorim să fim efectivi, trebuie să ne comportăm întocmai ca ruşii. Ei doar se pretind corecţi? – Ce ar fi să ne permitem, măcar provizoriu, “corectitudinea” lor? Dar, sunt foarte obositori, chiar nu au nici o măsură… 1 decembrie le este spinul în ochi şi o realitate istorică împotriva voinţei şi apucăturilor lor imperiale.

Am citit azi în Timpul articolul lui Constantin Tănase, unde dumnealui se întreabă în ce măsură Ziua Naţională a României este şi sărbătoare în R. Moldova. Şi-mi răspund mie şi semenilor mei: 1 decembrie, Ziua Naţională a României, este sărbătoare şi în R. Moldova, şi denumirea ei trebuie rostită în formulă deplină - 1 decembrie este Ziua Naţională a României şi a tuturor românilor!

Trăiască România!

Sesiunea de training-uri presupune iniţierea tinerilor în domeniul jurnalismului de talie europeană, informarea şi documentarea acestora cu referire la modul corect şi echidistant de prezentare a situaţiei procesului euro-integraţionist al R. Moldova. La training-uri au participat tineri specializaţi în jurnalism – studenţi, masteranzi, reporteri, bloggeri, etc., care îşi dau interesul şi îşi depun energiile pentru a se informa despre alinierea R. Moldova la valorile europene, la directivele europene (la nivel legislativ), şi nu în ultimul rând, despre condiţionarea integrării în UE.

Esenţa jurnalismului integrării europene constă în abordarea, în cel mai serios mod, a subiectelor de sensibilizarea a opiniei publice; respectarea unor norme şi unei etichete, care să creeze şi să consolideze imaginea unui profesionist şi unui generator de informaţie credibil.
Problema cea mare este că majoritatea surselor de ştiri, în căutarea senzaţionalului şi audienţei, nimeresc în cercul vicios al speculaţiilor, deci, acestora li se pune pe tavă informaţia eronată, care ulterior este transmisă publicului larg fără a mai fi verificată – dacă este veridică sau nu. Pentru a evita astfel de situaţii şi pentru a forma publicului o imagine corespunzătore realităţilor, este important ca jurnalistul să se alieneze principiului de triunghi editorial. Ce reprezintă triunghiul editorial? Trei elemente care sunt indispensabile pentru a analiza şi ulterior prezenta opiniei publice fenomene, evenimente şi politici – (1) Bruxelles, (2) Chişinău, (3) comunitatea locală. Această abordare a sensibilizării opiniei publice cu referirea la procesul euro-integraţionist îşi găseşte rostul în transparentizarea vieţii sociale şi economice de aici.

Trainer-ii ne-au făcut cunoscut mecanismul de funcţionare a instituţiilor europene, sistemul mediatic european şi ne-au relatat propria experienţă ca şi jurnalişti în domeniu. Este important pentru noi, ca tineri – plini de energii şi voinţă, pentru a avea şi noi o imagine, dar şi pentru a ne a consolida ca experţi în jurnalismul integrării europene, să ne consacrăm domeniului, să urmărim site-ul Parlamentului European (www.europarl.europa.eu), al Uniunii Europene (www.europa.eu), site-uri de informare şi documentare despre UE (www.epp.eurostat.ec.europa.eu) pentru a putea face o analiză, o paralelă dintre direcţiile de dezvoltare ce vin de la Bruxelles şi aplicarea, şi adaptarea acestora la specificul naţional.

Pentru a obţine reuşite, este necesar să-i dăm greutate fazei de documentare, ca să ne regăsim ca şi entitate credibilă în lumea media, care contribuie la transparentizarea cursului social, economic şi chiar politic, dar şi fazei de analiză a situaţiei de aici, a opiniilor comunităţilor locale şi societăţii civile, pentru a prezenta integrarea europeană într-o lumină clară pentru toate sectoarele societăţii.

Aceste deşeuri reprezintă o sursă importantă de metale pentru economia naţională, luând în considerare lipsa unei industrii de extracţie, prelucrarea şi valorificarea metalelor grele ar putea acoperi efectiv necesarul de astfel de metale şi crea o mini-industrie de valorificare.

Mai jos prezint articolul din revista ştiinţifică Mediul Ambiant, unde descriu situaţia curentă a gestionării deşeurilor de baterii şi acumulatori în R. Moldova.

Până la un moment, lui Dodon i-a reuşit frapant, dar numai până la un moment, până când s-a grăbit să se deconspire: (1) s-a grăbit cu candidatura Greceanâi şi dorinţa arzătoare de dispariţie a Alianţei. Să zicem că aceasta, cât şi respingerea lui Marian Lupu ca şi candidat, le-a făcut ca să-şi justifice plecarea de la PCRM. Şi acest procedeu chiar devenise credibil, fiind fortificat şi tirajat de pe ecranele televizoarelor de analiştii politici consacraţi, care defapt sunt doar comentatori politici. Şi (2) declaraţia agresivă că nu-l va susţine pe unionistul Ghimpu nici la o funcţie importantă în stat. Tocmai acest moment a deschis ochii tuturor şi a făcut lumină peste jocul cinic al liderilor politici.

Excluderea lui Ghimpu din schemă înseamnă dispariţia Alianţei, înseamnă modificarea totală a eşichierului politic şi aducerea comuniştilor la guvernare. De data aceasta, argumentul din 2005, că au fost făcute presiuni din afară, nu mai trece. Noi, tinerii, şi în 2009, şi în noiembrie 2010, am votat anticomunismul, adică Alianţa şi nu contează ce partid. Nu au sorţi de izbândă trimiterile la Dirk Schuebel că ar accepta-o pe Grecanâii – nu ne pregătiţi psihologic. Opriţi-vă şi de la început!

Candidatul trebuie să fie al AIE şi din cadrul AIE.
Din afara AIE şi cum îi mai ziceţi voi acolo – apolitic, nu poate fi, că atunci ar trebui să contăm doar pe Preşedintele Curţii Constituţionale, Al. Tănase, care este şi cel mai din afară, şi cel mai apolitic cu actele în regulă.

P.S. Într-una din dezbaterile analiştilor poitici de mai dăunăzi, respectivii se munceau să vadă care ese diferenţa dintre Lupu şi Dodon, care ambii au fost la comunişti şi au plecat de la comunişti. Toţi ştiau răspusul şi tot toţi l-au ocolit: Lupu a plecat de la comunişti şi i-a împins de la guvernare; Dodon a plecat de la comunişti şi îi va aduce la guvernare – în cazul în care vom accepta să fim pe rol de idioţi utili.

Alianţa, aşa cum este ea, are oameni cu capacităţi respective şi are şi formule de înaitare a candidatului (2-3 candidaturi), dar, cel mai important este că PCRM are destui deputaţi dispuşi să voteze candidatura Alianţei, ştiind bine că după nişte alegeri anticipate nu vor mai nimeri în listele de deputaţi. Lăsaţi-l pe Dodon să se consume în coplăcere.

Ar fi raţional să reţinem – Când a plecat Dodon? Cu cine a plecat Dodon? Şi cum s-a despărţit Dodon de mentorul să politic, Voronin? Dacă răspundem la aceste 3 întrebări, putem concluziona că Dodon este trimis în deplasare pe sectorul centru-stânga al eşichierului politic de către părintele său spiritual Voronin, pentru a soluţiona câteva probleme la care acesta nu poate participa personal ca să nu să se discrediteze, probleme pe care Voronin nu le mai poate gestiona, aşa cum soluţionarea lor s-a declanşat înainte ca el (Voronin) să fie cu toate armele pregătite şi anume: Voronin a dorit şi doreşte şi acum alegeri anticipate, dar nu a dorit ca ele să se declanşeze în grabă – chiar acum, sau înainte de a-şi trece în revistă partidul şi de a-l poziţiona corect şi efectiv pe scena politică. Acest lucru ar însemna reformarea PCRM, pentru ce se cere încă puţin timp.

Decât să intre în nişte alegeri anticipate pe care să le piardă (Voronin), mai bine să aştepte un anumit timp, dar trenul a ieşit din gară o dată cu iniţiativa lui Marian Lupu de a declanşa alegerile prezidenţiale. Mişcarea este una foarte inteligentă. Voronin îi dă liber lui Dodon să intre pe terenul prezidenţial şi al vecinilor politici – să participe la alegerea Preşedintelui, care să fie numai nu Filat, să-şi facă imagine de salvator al naţiunii şi ori rămâne acolo, ca după viitoarele alegeri să aducă această construcţie politică într-o alianţă de stânga cu PCRM, pe care Voronin n-a putut să o creeze la timpul său, ori după alegerea Preşedintelui va fi chemat înapoi în partid de grupul reformator lăsat acolo şi se va încerca modernizarea acestuia.

Aşa sau altfel, voronin va avea de câştigat ca un fel de părinte al stângii reformate, iar preşedenţia partidului unic va rămâne în istorie. Aşa deci, Dodon a plecat la timp.

Cu cine a plecat Dodon? Cu două doamne – Zinaida Greacanâi şi Veronica Abramciuc, care nu sunt membre PCRM şi în fond nu lovesc în imaginea unităţii de nezdruncinat a partidului. În acest sens, nici Dodon nu loveşte în unitatea partidului, aşa cum plecarea lui este justificată de o neacceptare al lui în interior şi respingerea programului de reformare a partidului enunţat de acesta. Într-un fel, PCRM-ul simulează un comportament democratic: cine îi acceptă – vine, cine nu – este liber să plece. Deci, nimic distructiv, totul e democratic.

Cum a plecat Dodon? Cu mult regret şi cu multă părere de rău, dar, cu câtă dragoste şi apreciere faţă de mentorul său politic – Voronin. Mai pe scurt – o despărţire de scurtă durată: “mă duc să văd dacă voi reuşi, dacă nu, mă întorc înapoi şi ne continuăm treaba”.

Acum Voronin poate să-şi permită acest joc, după ce i-a “lucrat” bine pe cei din dreapta lui politică, cât de elocventă este participarea la ziua de naştere a lui Iurie Roşca, unde i-a “târât” pe cei mai pretenţioşi actori politici şi le-a arătat înălţimea politică la care pot pretinde în faţa societăţii, – televiziunile şi-au făcut treaba. Acest subiect va fi discutat încă mult, rezumând la risiprea credibilităţii fiecăruia în parte.

În concluzie, excursia pe centru-stânga va duce la alegerea Preşedintelui, iar ulterior la reformarea PCRM-ului şi poate chiar a întregii stângi politice. Dreapta şi centru-dreapta, din contra, vor rămâne încă mult timp buimăcite de mahmureala zilei de naştere. Cu ce se va alege Dodon? Cred că se va alege cu o imagine de politician abil, în limitele unei stângi politice dirijate de Moscova. Cu ce ne vom alege noi? Cu o dreaptă politică risipită, necredibilă, cu terfelirea ideii de integrare europeană şi împingerea în subsol a idealului naţional. Până când, acesta ar putea fi un total al speranţelor de la 7 aprilie, 2009.

Înţelegând că ecologizarea Ţării şi integrarea cerinţelor de mediu în toate sectoarele activităţii sociale vor asigura şi consolida cursul dezvoltării durabile, ne-am arătat îngrijoraţi de cauza ecologică şi ne dorim să însuşim cât mai aplicativ cunoştinţele, şi experienţa acumulată în domeniu şi să ne implicăm activ şi profesionist în activităţi şi acţiuni cu efect de durată.

Prezidaţi de către Viceministrul Rodion Bajureanu şi Consilierul Nicu Vrednic, am analizat posibilitatea antrenării tinerilor în activităţi desfăşurate de autoritatea centrală de mediu, dar şi de instituţiile subordonate ei, ca ulterior să putem promova de sine stătător activităţi şi proiecte cu încărcătură ecologică.

În discursul său, domnul Viceministru Bajureanu, a menţionat importanţa strategiilor şi programelor de mediu, şi alienierea acestora la directivele europene. La fel, ne-a comunicat despre funcţionalitatea mijloacelor de realizare a politicilor de mediu – Fondul Ecologic Naţional şi Fondul Ecologic Local, acumularea şi repartizarea transparentă a resurselor finaciare. În acest context, împreună cu colegii ne-am arătat disponibilitatea să ne încadrăm în activităţi şi proiecte cu caracter informativ, de conştientizare şi educare ecologică.

La finele întrevederii, domnul Viceministru Bajureanu a reiterat deschiderea Ministerului faţă de entităţile societăţii civile şi a salutat intenţia noastră de a ne informa şi de a contribui la ecologizarea Ţării. La rândul nostru, am apreciat ireversibilitatea acestui proces de ecologizare şi însemnătatea acestuia pentru economia naţională, şi rolul pe care trebuie să-l joace, în mod obligatoriu, tânăra generaţie.

Ecologizarea Ţării şi o politică de mediu efectivă este o carte de vizită a R. Moldova pentru Uniunea Europeană şi dorim ca această chemare să pătrundă inteligent în aulele universităţilor şi în liceele din Ţară. Sperăm ca societatea civilă, prin toate structurile sale, va prelua această chemare drept un motto şi o provocare a acţiunilor pe linie practică.

]]> http://raduovoda.wordpress.com/2011/11/01/837/feed/ 0 raduvoda vizităde informare la MM Vizită la MM IMG_2312 http://raduovoda.wordpress.com/2011/10/30/iesirea-din-intuneric-2/ http://raduovoda.wordpress.com/2011/10/30/iesirea-din-intuneric-2/#comments Sun, 30 Oct 2011 18:56:40 +0000 Radu Vodă http://raduovoda.wordpress.com/?p=825 Continue reading →]]> În articolul de data trecută am enunţat un fapt, care în ultimul timp a devenit opinie, l-am formulat succint, ca să se reţină în memoria cititorului: “Joi-ul din 20 octombrie vine să anunţe că ieşirea din întuneric se amână sau…“. Lucru care s-a adeverit. Mai mult, nici vineri-ul din 28 octombrie nu a declanşat ieşirea din întuneric, din contra, a lăsat să înţelegem că aceasta nu va avea loc degrabă. Dar, şi “orbecăitul” prin întuneric trebuie să aibă un final. Şi cât de mult nu mi-am dorit, ba din contra, am luptat ca să nu fie aşa, – către marele nostru regret, ieşirea din întuneric se va realiza sub forma unor alegeri anticipate.

Orice s-ar spune, nici alegerea Preşedintelui, dacă va avea loc, nici demiterea Procurorului General, nici alte demiteri sau resetări nu pot readuce starea lucrurilor la condiţiile suportului şi credibilităţii AIE de acum doi ani. Dacă până nu demult, AIE “umbla” în căutarea a două voturi, care în alegeri nu i le-a dat alegătorul, şi pe care putea uşor să le obţină de la comunişti, dacă sensibiliza responsabil societatea, nu prin “comerţii” şi “afaceri”, ci printr-un grad înalt de sinceritate în faţa societăţii şi asumarea devotamentului faţă de programul de guvernare (sau programele partidelor care au venit la guvernare), – acum lucrurile s-au inversat. Pe rol de receptori de voturi s-au plasat comuniştii şi nu este exclus ca partidele de la guvernare să le ofere comuniştilor voturile necesare. Nu vreau să mă dau în detalii – care şi cât a contribuit la crearea acestei situaţii, dar revenirea comuniştilor la guvernare este aproape reală.

Este foarte important pentru procesul politic, care are a se realiza, să urmărim şi să fixăm cu atenţie: cine a fost iniţiatorul distrugerii AIE 2? Noi înţelegem că vina este a tuturor, dar, iniţiativa este a unuia.

În acest segment istoric de 20 de ani de independenţă, societatea a trăit experienţe crestomatice, care trebuie să fie de învăţătură când în urma unor jocuri politice, alegătorii anti-comunişti – cei mai “înveteraţi”, unionişti, pro-români, defapt, au votat comuniştii. Dar, atunci era altă cultură politică şi stare de spirit. Astăzi, nu cred, dar nu-mi pot permite deloc să cred, că alegătorul alianţei din 28 noiembrie, 2010, nu a votat alianţa, dar a votat comuniştii. O aşa eventualitate a lucrurilor ar însemna o resetare totală a clasei politice actuale.

Oricum, societatea civilă nu mai poate influenţa mersul lucrurilor aşa cum ne-am gândit, când se va produce căderea – vom trăi şi vom vedea. Dar, până atunci, societatea civilă trebuie să se pregătească în cel mai serios mod pentru alegeri anticipate. În acestă pregătire şi orientare a societăţii, trebuie să ţină cont că astăzi noi nu avem partide doctrinare în Ţară, înafară de PCRM. Celelalte partide nu sunt partide politice, sunt proiecte politice, dar, proiectele politice, foarte des, riscă să fie subiective şi să aibă un câmp restrâns de acţiune.

În articolul precedent, m-am expus şi cred în continuare că Parlamentul nostru s-a nimerit a fi paralizat din lipsa unui partid de orientare naţională – atât de necesar, mai ales acum, când suntem bântuiţi de criza identitară. În Parlament nu există o entitate care din timp în timp să amintească ce Ţară guvernează. În Parlament, nu există o entitate politică care să spună că integrarea europeană ruptă de integrarea intra-română este o frază sub care poate guverna orice partid politic. Drept exemplu – guvernarea comunistă de 8 ani, 2001-2009.

Astfel, a venit timpul ca societatea civilă să se transforme într-un “sanitar” politic şi să lase cale deschisă doar pentru acei care respiră împreună cu acest popor, dar, până atunci, să nu ne scape joi-urile şi vineri-le parlamentare, ca să nu cădem în greşeală. E regretabil că lovim cu picioarele murdare în şansele care ni le arată istoria.
E regretabil…

Joi-ul din 20 octombrie vine să anunţe că ieşirea din întuneric se amână sau…

Tinerii, care au înfăptuit la acea dată debarcarea comuniştilor de la guvernare, se conving tot mai mult că revoluţia le-a fost furată. Dezamăgirea este atât de mare, încât, dacă nu se va întreprinde o revenire la dezideratele din aprilie 2009, atât cei care au fost debarcaţi, cât şi cei care s-au servit de revoluţia tinerilor, vor fi “măturaţi” de pe scena politică. Atât unii, cât şi alţii, în fond, au pregătit un nou “7 aprilie” şi nu contează în ce formă se va realiza…

În 2009, dar şi ulterior, noi nu am votat eroi, nu am votat oameni perfecţi, noi i-am votat pe cei care sunt, în speranţa că se vor lăsa de neajunsuri şi vicii, pe care le-am iertat îndelung, numai din teama să nu revină comuniştii.

Anume teama să nu revină comuniştii, îi menţine la putere şi nici decum perfecţiunea şi moralitatea.

Dacă cineva din ei gândeşte că nişte alegeri anticipate le va da câştig de cauză, se greşesc amarnic. Prea s-au dezgolit şi au arătat cine sunt.

Mai mult, experienţa acestor doi ani plini de alegeri, a descoperit şi marea greşeală a alegătorului nostru şi marele neajuns al sistemului politic – neadmiterea unui partid naţional în Parlamentul Ţării, care ar fi trebuit să reprezinte moralitatea şi sensul existenţei noastre.

Problema unui partid naţional, oricum i-am zice – pro-român, pro-unionist, bate la uşa istoriei. Pedalarea pe ideea integrării europene, separată de integrarea intra-română, este o minciună, este un mers spre nicăieri. Iar, integrarea intra-română sau ideea unionistă izolată de integrarea europeană, este contra-productivă, o măcinare a energiilor şi speranţelor.

Avem nevoie de o resetare a clasei politice în general.

Dar, până atunci este bine să se ştie – PCRM-ul nu va uita niciodată debarcarea de la guvernare din 2009, PCRM-ul nu este o organizaţie de binefacere şi caritate. PCRM-ul, după ce-şi va realiza interesele, va strangula şi oponenţi şi parteneri. Această lecţie este cunoscută tuturor şi nu o cunosc numai acei care nu vor să o cunoască.

Oricum, un “7 aprilie” va avea loc, el se clădeşte în toată ziua şi la aceasta stăruie fiecare cu ce poate.

Joi-ul din 20 octombrie amână ieşirea din întuneric, dar, poate lăsa şi o rază de lumină.

Să ne cunoaştem trecutul, spre a şti ce avem de făcut în prezent şi viitor!