America îşi poate deconspira spionii ruşi prin atitudinea acestora faţă de chestiunea românească

sursa – www.gandul.info

Astăzi am trecut cu ochiul peste blogurile care tratează raptul de la 16 mai 1812 şi manifestaţiile legate de acesta, din 13-16 mai 2012, de la Chişinău şi Bucureşti. În interviul doamnei V. Pavlicenco, am sesizat o idee care pare să fie foarte adevărată şi de învăţătură, şi anume despre spionajul rusesc împotriva României, din ultima vreme.

Domnul Liviu Petrina, în acest material, vorbeşte despre un consilier de la Ambasada SUA din Bucureşti, care prin ’90 vizita regulat conducerea PNŢCD-ului de atunci şi-i dădea mereu cu sfaturile lui Corneliu Coposu, s’ o lase mai moale cu Basarabia, fiindcă încă n-ar fi fost momentul. Tot dânsul spune că domnul respectiv se află acum închis fiindcă era agent al unei puteri străine.

Mai jos, intervievatul toarnă lumină asupra acestui caz cu completări interesante, şi anume, vorbeşte de Harold James Nicholson, arestat de FBI pe 16 noiembrie 1996. Acelaşi rol ca agent de influenţă al ruşilor contra românilor l-a jucat şi Aldrich Hazen Ames, arestat la 21 februarie 1994. Să ne întrebăm dacă este sau nu adevărat? O scurtă exemplificare…

Rusia nu are nevoie de spioni în România, fiindcă de aceştia chifteşte Basarabia: coloana a 5-a, o armată întreagă de ONG-uri, nu rămân în urmă nici partidele politice. Dar, în ţările care fac politica mare şi care eventual pot susţine România, cu ONG-urile, Rusiei nu i-a cam mers. Iar, ca respectivele să fie ţinute la distanţă de România, iată aici, Rusia are nevoie de spioni şi agenţi de influenţă. Acţiunea devine performantă, dacă aceştia sunt originari ai acestor ţări şi reprezintă factori importanţi de decizie. Acest mecanism Rusia l-a folosit permanent în toată Europa şi nu numai.

Ce am vrut să spun? Dacă SUA vrea să-şi deconspire clienţii care lucrează pentru Rusia, trebuie să studieze atitudinea actorilor respectivi faţă de cauza românească. Быстро и дёшево (repede şi ieftin). Bine şi americanilor şi românilor.

Senatorul Viorel Badea cu tinerii din Basarabia…

Aşa cum a menţionat Viorel Badea la offline-ul de ieri – “eu nu am o culoare, ci am trei”, ne-a încălzit pe toţi cei prezenţi acolo şi ne-a făcut să ne simţim o echipă. Apreciez atitudinea domnului Senator şi munca pe care o depune pentru Basarabia, căci până la urmă aşa va fi. Pe fundalul schimbărilor politice de la Bucureşti unde este şi trecerea domnului Badea la PNL, întâlnirea cu dumnealui, într-o perioadă de rezonanţă istorică, când toţi, şi cei citiţi, şi cei mai puţini citiţi, am căutat să dăm apreciere celor 200 de ani de ocupaţie rusească a unei părţi din teritoriul şi naţiunea românească, a căzut cât se poate de bine, a fost un fel de sondare a stării de spirit de aici, dar dorită de acolo. Să vedem, ce va fi mai departe? Vor continua politicile pentru românii de pretutindeni? Nu ştiu, dar, sunt sigur că Viorel Badea va stărui să le vedem realitate.

Declaraţiile noului prim-ministru român, Victor Ponta, par a fi bine intenţionate şi sincere, însă rămâne de văzut, cât este de la declaraţii la fapte. Dar, mai trebuie de văzut şi durabilitatea acestui guvern şi a programelor acestuia. Care va fi componenţa guvernului după alegerile parlamentare care vor avea loc şi dacă clasa politică în noua structură va rămâne pentru R. Moldova unionisto-europeană? Nu mă grăbesc să dau verdicte, deaceea am şi participat la întâlnirea cu Senatorul Viorel Badea, ca să văd şi să simt sensul schimbărilor şi consecinţele acestora, care au ieşit din birouri şi se rostesc în piaţă.

Dincolo de greutatea problemelor discutate, domnul Senator ne-a impresionat mult prin simţul umorului împroşcat în sală, care defapt a fost o manifestare de inteligenţă. S-a lăsat de înţeles că refacerea Neamului este o chestiune de timp, şi în nici un fel una de fond.

Îndemn colegii şi pe cei care-i cunosc să nu obosim Istoria şi Neamul – 200 de ani parcă sunt destui. Voi ce ziceţi?

Au mai scris: Cornel Gandrabur, Oxana Greadcenco, Alexandru Bordian, Cristina Evtodii şi Cristina Burlacu.

Un martir ortodox exploatat de bolşevici – Sfântul Gheorghe!

Bolşevicii “noştri”, care mai mici, care mai mari, în rând, câte doi de mânuţă (cum ne aşeza învăţătoarea în clasele mici – pe ei vlădica Voronin) cu panglica Sfântului Gheorghe în piept, merg frumuşel la parada de 9 mai – ziua pobedei, zic ei. Oricum nu despre parada lor am de gând să scriu.

Sfântul Gheorghe, care este atât de apropape românilor, este atât de exploatat de ruşi pe pământurile româneşti, încât te doare. Merge rusul cu Sfântul Gheorghe şi nu poţi spune nimic, aşa cum Sfântul Gheorghe este mai întâi de toate un Sfânt al Neamului românesc. Şi aici ruşii se gândesc că ne-au găsit “cheia”. În zadar! Sfântul Gheorghe este românesc şi ne bucurăm nespus de mult dacă îl acceptă şi alţii.

Dar…

Cei care negau şi călcau în picioare religia, cei care s-au vândut satanei, îi vedem astăzi vorbind despre credinţă, şi se folosesc cu neruşinare de sfinţii noştri, de Sfântul Gheorghe – martir ortodox, în primul rând al Neamului românesc, pe care îl vedem pus în uzitare de indivizi plecaţi cu morala, pe steagurile moldoveniste ale bolşevicului şi nenorocitului xenofob Garbuz, chiar şi pe panglicile, parcă creştine, dar defapt a ocupantului, chiar şi pe votcă şi dacă ar mai fi şi o altă opţiune imperialistă şi acolo l-ar lipi. Of, Doamne…

Votcă Sf. Gheorghe

Mai dăunăzi, venind de la Biserică cu tatăl meu, de Sfântul Gheroghe, după ce am făcut procedurile necesare de ridicare bunelului, care era Gheorghe – chipul ţăranului român, dar care a ţinut şi arma în mână şi a luptat, şi s-a jertfit, despre care o să vă povestesc cu mare plăcere altă dată, m-am surprins în stradă de ce-am văzut – liga tineretului rus flutura cu mândrie steaguri străine nouă, ale Rusiei şi cum ne-au obişnuit deja, cu tupeismul specific lor, şi cu panglica Sfântului Gheorghe, care este al nostru, dar, care vor să fie a lor prin trecerea lui în panglică.

Mă, da’ se lucrează profund…

Una mă bucura totuşi, vizavi de Biserica Unirii, aşa cum se numeşte Biserica unde merg cu părinţii, la staţie era arborat modest un tricolor românesc, cel mai stimat şi înconjurat, nu se cam apropie de el, frige…

Şi dacă astăzi tot e 9 mai, când e ziua Europei şi când s-a încheiat războiul pe continent, această zi, pentru noi, trebuie să rămână una de respingere a războiului, iar, pentru alţii, mă rog, poate e şi ziua “pobedei”.

Cimitirul Eroilor, Bd. Decebal

pobeda (din rusă) – victorie

Peste morală nici un pas sau legea anti-discriminare prin vot nominal

Numai ce nu am citit noi în aceste zile.
Numai ce nu am privit noi la televizor.
Numai pe cine nu am privit şi n-am ascultat:
Ţăranu, Valuţă, etc, şi tot alaiul ăsta de bloggeri – experţi în ultimă instanţă.

Proiectul de lege anti-discriminare nimeni nu-l cunoaşte, nici un mijloc de mass media nu l-a publicat, dar, toţi îl critică, îl examniează, îl modifică – dar, ce modifică? Ce examinează? Nici eu nu ştiu. Din cele auzite, punctul culminant este pederastia. Să ne oprim aici…

Ca să temperăm dezbaterile asupra subiectului legii anti-discriminare, este nevoie de o poziţie univocă. Este clar că această lege va fi împinsă, este clar că această lege va fi votată cu tamtam european. De ce să ne opunem? De ce să respingem orişice? Mai ales când este gândit europeneşte.

Totuşi, cei care o promovează ştiu ceva ce nu ştim noi, cei mititei.

Ce-aş propune eu: VOTUL NOMINAL ASUPRA ACESTEI LEGI – şi ne oprim aici, toţi o să ştie unde se găsesc, cu prietenii, cu copii, cu familia şi o să-şi găsească aprecierea. Această lege trebuie să fie votată nominal pentru împăcarea societăţii şi nediscreditarea cursului european.

Deci, propunerea mea pentru clasa politică (care este europeană cu totul) şi pentru societatea civilă (care trebuie să dea bună ziua la oameni): legea anti-discriminare trebuie să fie votată nominal!

De ce să nu ştie copii ce a votat tăticul deputat, de ce să nu ştie nepotul ce a votat bunelul deputat? Dacă Europă, Europă să fie! Dacă-i transparenţă, transparenţă să fie!

De ce aducem noi câte un preot la televiziune, ca a doua zi să-l batem toţi cu picioarele? Lăsaţi preoţii în biserică, iar, voi politicienii mai citiţi ceva din morală!

După această lege, vedem şi noi ce vom vota…

Spre UE, dar fără “şîfer”

E ştiut faptul că politicile externe ale R. Moldova nu sunt cele mai stabile, pentru că sunt atâtea câte legislaturi, dacă nu mai multe. Dar, toate acestea oscilează în jurul vectorlui european care este exploatat cu randament de clasa politică, poate făţiş sau poate cu sinceritate – nu ştiu.  Cert e că toţi aceşti adepţi ai euro-integrării profită pe cât îi ţine talentul şi rămân “domni” când cad în opoziţie, mă rog, pentru europenism.

Dar, dacă integrare, apoi integrare să fie!

Situaţia cu integrarea europeană a R. Moldova stă slab de tot la fapte, dar ne dă speranţe şi poate vom avea şi sorţi de izbândă. Pentru aceasta este nevoie de efort constant şi voinţă ca să fim  pregătiţi pentru integrare, acum, aceasta este doar o direcţie şi un slogan de hrănit bazinele electorale, nimic mai mult şi regretabil. Dar, este câmp de acţiune ca să facem ceva europeneşte fiecare din noi. Şi acest europenism poate fi edificat de fiecare din noi doar dacă suntem corect informaţi de probleme, de practici, etc. Există domenii care trebuiesc aliniate directivelor comunitare, despre care omul de rând nu ştie nimic, iar politicianul nu se poate coborâ la probleme atât de “mărunte”, mă rog, el este strateg, el se ocupă de probleme strategice. Dar, dacă stăm să cântărim multe din aceste probleme mărunte, dar, care fac ocupaţia şi viaţa europeanului zi de zi, o să ne dăm seama că ele pentru acest european sunt la fel de strategice cum sunt securitatea europeană, drepturile omului, dezvoltarea durabilă şi economia verde, etc.  Şi când va veni vremea ca aceste probleme mărunte să fie aliniate directivelor comunitare, fiindcă acolo totul este reglementat şi există lege, dacă nu vom fi pregătiţi bine, s-ar putea ca viaţa social-economică de la noi să intre într-un declin sau să suferim un şoc şi să spunem că nu mai vrem. Deci, trebuie să anticipăm momentul şi să acţionăm aşa de parcă am fi membri ai UE, iar dacă sunt procese şi tehnologii costisitoare şi de durată ca să le schimbăm – aici trebuie să intervină negociatorii noştri şi societatea civilă, care să negocieze perioade de aliniere la standartele şi normele europene, să negocieze şi mijloace respective, reflectând cu exactitate realităţile de la noi,  astfel, creându-ne suportabilitate.

Să ne exemplificăm.

Despre ardezie

Ardezia este un material de construcţie foarte des întâlnit la noi, mai ales în sate, fiind comercializat la scară largă şi accesibil din punct de vedere financiar, adică ieftin – o soluţie bună pentru montarea acoperişului în termeni restrânşi, luând în consideraţie şi faptul că este neinflamabil, se plasează pe primul loc. Acest material de construcţie a devenit popular în perioada sovietică, în anii ’60-’70, când trebuia de acoperit necesarul enorm de materiale, iar, mai apoi a devenit o obişnuinţă pentru oameni să monteze acoperişuri din ardezie. Cei care aveau venituri mai mari îşi puteau permite acoperişuri din tablă metalică, ţigle, dar aceasta era o raritate în acele vremuri. Astăzi, drept moştenire sovietică, avem mii de case acoperite cu foi de ardezie, iar multe persoane încă nu conştientizează pericolul la care se supun având deasupra capului un astfel de acoperiş. Cei mai mulţi dintre noi, când mergem la ţară, la bunei, vedem acest lucru, dar nu prea intervenim. Satele parcă sunt sub o foaie de ardezie continuă, ce nu se înscrie în nici un fel în peisajul local, pur şi simplu nu sunt frumoase.

Foile de ardezie conţin azbest – un minereu toxic care provoacă numeroase disfuncţii, fiind un agent cancerigen, cu atât mai periculos, cu cât bolile provocate de acesta sunt extrem de rezistente la medicamente. În UE producerea şi comercializarea articolelor din azbest este interzisă şi impune neutralizarea urgentă a acestora. În mod normal, la noi ar trebui să se înceapă deja campanii de conştientizare şi să se identifice mijloace de neutralizare şi eliminare, dar, nimeni nu-şi bate capul, nici măcar euro-integraţioniştii declaraţi. Ca deşeuri, nici nu vorbesc de efectele nocive ale ardeziei. Întrucât nu deţinem mijloacele necesare pentru eliminare, iar incinerarea şi arderea acestora este imposibilă, trebuie identificate urgent soluţii. Prima ar fi interzicerea importului, aşa cum, noi parcă nu producem. A doua – demontarea foilor de ardezie şi subsituirea lor cu ţiglă sau altele. Şi a treia – Ce facem cu materialul demontat şi cu deşeurile?  Acţiunile 2 şi 3 sunt de amploare şi costisitoare, dar şi de durată. Aici statul trebuie să muncească împreună cu cetăţeanul, la egal. Poate aţi auzit de vre-un progran? Eu nu. Dar, să vedeţi cât de atractive, cât de frumoase sunt casele acoperite cu ţiglă, dar şi sănătoase. Casa acoperită cu ţiglă – e un semn de bunăstare.

Bolile provocate

Cancer, Mezoteliom, Azbestoză (boala indistructibilă) – afecţiune pulmonară declanşată de inhalarea pulberilor de azbest, care apar în urma eroziunii.

Legislaţia europeană, prin Directiva 1999/77/CE, stabileşte interzicerea totală a utilizării şi comercializării produselor care conţin azbest, iar Directiva 2003/18/CE stabileşte interdicţii privind extracţia azbestului, fabricarea şi prelucrarea produselor care conţin azbest. Teoretic, dar, de  ce nu şi practic, pentru R. Moldova – Stat care are drept vector integrarea europeană, directivele sus menţionate să fie transpuse în legislaţia naţională prin legi respective sau hotărâri de guvern şi cel mai important – să ne punem pe treabă.

Iar, în fruntea acestei acţiuni să vină ministerele specializate: Ministerul Mediului şi Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale. Aceşti doi actori trebuie să identifice fonduri, şi în primul rând, din surse europene. Nu este beneficiar, care nu ar dori să le fie partener, să participe într-un program naţional de acest fel.

Dacă spre Europa, atunci fără “şîfer”!

O vizită de cunoaştere care va genera altele de ordin politic sau Nicolae Timofti la Bucureşti

sursă imagine – arena.md

Ieri, am postat pe blog un articol prin care am dorit să încurajez noul Preşedinte şi să schiţez un scenariu favorabil aşteptărilor noastre, nu doar ca alegători, dar şi ca cetăţeni. Am vrut să-i spun că i s-a acordat o şansă unică în felul ei, să contribuie la aducerea R. Moldova la un regim de guvernare parlamentară într-un format deplin şi funcţional, dacă îşi doreşte să rămână în istoria acestui popor, dând peste cap părerile scepticilor şi multe acuze care le auzim. Mi-am construit opinia privitor la aceasta reieşind din portretul psihologic al domniei sale. Am scris acel articol, uitând cu desăvârşire că domnia sa are preconizată pentru a doua zi o vizită la Bucureşti.

Astăzi, am urmărit cu interes transmisiunea vizitei de la Bucureşti, şi cu toate neîndemânările şi încă lipsa de experienţă, Nicolae Timofti a făcut un pas corect din punct de vedere naţional. Spre deosebire de domnia sa, predecesorii au mers pe aiurea, numai nu la Bucureşti. Această vizită, consider că a fost una de cunoaştere,  a fost un semnal de politici pe viitor în această regiune. Restul, gândesc, au fost chestiuni de protocol şi menajamente frăţeşti. Acest semnal nu va întârzia să se facă auzit în regiune, mai ales că Preşedintele Băsescu, cu experienţa şi energia specifice lui, a punctat tranşant pentru cei dinafară formula relaţiilor şi arhitectura acestor relaţii pe viitor: R. Moldova nu va fi tratată ca o zonă tampon dintre UE şi CSI, şi R. Moldova i se acordă un loc de onoare şi stabil în sistemul politicii externe româneşti de rând cu NATO şi UE.

Întrevederile, după cea cu Preşedintele Traian Băsescu, – cu Preafericitul Daniel şi alţi oficiali români, sincer să fiu, mi-au plăcut mult şi am impresia că au înfrumuseţat evenimentul, dându-i un caracter de sinceritate şi deschidere totală. Această primire frumoasă, cu fast, din suflet – o primire care a impresionat – naşte speranţe spre mai bine, şi îmi doresc foarte mult, să fie de durată şi edificatoare.

Vizita lui N. Timofti este una importantă şi prin faptul că nu a fost pusă în dependenţă de schimbările de pe scena politică de la Bucureşti, astfel spunând celor care stau cu ochii pe noi că mizele pe nişte schimbări politice la Bucureşti sunt sortite din start eşecului. Adică, relaţia noastră strategică este construită pe ceva mai solid şi durabil decât altele ştiute de corpurile diplomatice. Iar, proiectele începute în parteneriat cu Guvernul Ungureanu trebuie să fie nişte acţiuni cu caracter economic, social, şi cu finalitate. Parte din aceste proiecte au fost nominalizate în mesajele ambilor Preşedinţi, transmiţându-se astfel semnalul către instituţiile specializate ale României şi R. Moldova, să se ocupe de acestea şi pe viitor să lase loc mai mult pentru nişte vizite de ordin politic, căci de cunoaştere poate fi doar prima.

După Bruxelles – Bucureştiul – paşi frumoşi pentru început, pentru ce şi vă felicităm domnule Preşedinte. Aveţi o ocazie bună să faceţi lucruri mari şi frumoase nu din prezenţa unei experienţe prezidenţiale, ci din simţirea de Neam. Căci experienţă au avut destulă predecesorii Dvs. – dar, ce-au făcut?

Nicolae Timofti poate deveni un Preşedinte standart pentru o republică parlamentară, numai dacă…

Tare năpăstuită ne este ţara chiar de la apariţia ei, adică de la independenţă încoace. Şi această năpastă, aşa s-a întâmplat că vine tocmai de la personaje şi instituţii care trebuiau să fie generatori de siguranţă şi bunăstare – adică de la Preşedenţia şi Preşedinţii R. Moldova. Şi să vedeţi, fraţilor, că aceşti ex-preşedinţi, până acum, au fost împinşi în fotolii şi de unionişti, şi de democraţi la perioadele respective. Aceste personaje, până a fi alese, erau cei mai naţionali, cu excepţia unuia, dar şi acela se pretindea naţional în felul lui, erau cei mai democraţi, cei mai iubitori de oameni şi total devodaţi principiilor şi valorilor constituţionale din fruntea legilor ţării. Însă, nu mult, îndată ce erau aleşi, simţeau discomfortul “democratic” al puterii şi solicitau împuterniciri suplimentare sau adăugătoare. Aşa a fost şi Mircea Snegur, aşa a fost şi Petru Lucinschi. Au demonstrat o râvnă nebună pentru putere deplină, adică autoritară, egală cu ceea ce cunoaştem din istoria medievală a Ţărilor româneşti. E clar că domniile lor ar vrea să se uite aceasta, dar, faptele vorbesc încă tare, vii sunt şi activi acei care ni i-au prezentat şi pus în faţă ca cei mai buni şi cei mai perfecţi. Că dacă erau aşa, nu se ajungea la regimul “ciuntit” parlamentar de guvernare, de care acum 10 ani în urmă nu era nevoie.

De Voronin nu vorbim, acesta a fost absolvit de necesitatea solicitării împuternicilor adăugătoare, aşa cum în 2001 a câştigat puterea total. Astfel, i-a pus la punct şi pe cei de până la dânsul, care au râvnit împuterniciri adăugătoare, dar, şi pe cei care fraudulos au împins, sub lozinci europene, regimul parlamentar de guvernare cu toate stângăciile lui, aşa cum nimic nu-l încurca, să le aibă pe primele şi nimic nu-l încurca să braveze cu cea de-a doua, adică cu democratismele regimului parlamentar în faţa Europei. Voronin, la acel moment, a preluat puterea totală – de sus până jos: parlamentară, executivă, judecătorească, presă, economie, – mai pe scurt, un cadou făcut de un popor total obosit de guvernanţi certaţi cu morala.

De la 2009 înoace, situaţia s-a schimbat semnificativ. Societatea nu mai dorea şefi autoritari, care s-au discreditat personal, dar şi reciproc, care înţelegeau guvernarea ca o afacere personală. În această atmosferă şi stare de lucruri, mesajul regimului parlamentar a prins rădăcini rapid şi a împins electoratul spre partidele care promovau, defapt alegerea Preşedintelui de întreg poporul, dar, sub un control efectiv al parlamentului. Aceasta au demonstrat-o şi interimatele Ghimpu-Lupu. O stare foarte complicată chiar şi pentru un electorat cu o cultură politică avansată. Nu mă întreb, cum de s-au găsit actori politici care au simţit acest mecanism ca să vorbească diferit despre acelaşi lucru, să placă poporului, dar mă întreb – dacă acest popor a înţeles ceva din povestea cu regimurile de guvernare. Mi se pare că şi partidele care au promovat alegerea preşedintelui de întreg poporul, dar, şi alegătorii care au dorit aceasta, după toate târâşeniile electorale din Parlament, – alegem, nu alegem, amânăm sau numim alegerile, înaintăm o candidatură sau toată mahala, ş.a.m.d., care au dezgustat profund în urma discreditării Instituţiei Prezidenţiale, – toţi în buluc au început să dea uitării alegerea Preşedintelui de întreg poporul. Iar, după alegerea lui N. Timofti, această atitudine ia conturul unei dorinţe a tuturor şi de la începuturi.

Oricum, Parlamentul a ales Preşedintele RM , astfel, consacrând regimul parlamentar de guvernare care trebuie desăvârşit. Preşedintele N. Timofti riscă să devină, în situaţia creată şi evenimentele care au loc, un Preşedinte standart pentru o republică parlamentară, numai dacă nu va dori mai mult decât i s-a dat, iar, Parlamentul va perfecta respectiv cadrul legislativ.

Poate că mă grăbesc, dar, îmi pare că N. Timofti este pregătit să arate ce înseamnă un preşedinte al unei republici parlamentare. Doar este clar că N. Timofti nu va fi Preşedinte decât un mandat (vârsta?). Deci, am putea să nimerim în situaţia italienilor sau germanilor, care în marea majoritate nu ştiu cine le este Preşedintele.

Această stare de lucruri ar putea să le convină şi comuniştilor, mai pe larg – stângii, care niciodată nu va izbuti cu un preşedinte ales de tot poporul, aceasta nu o va permite conştiinţa naţională. Poporul nu va dori un preşedinte parvenit sau străin, cu toate neajunsurile şi nedreptăţile care vin de la politicieni. Astfel, între comunişti, cred că, există şi exemplare care gândesc lucid şi se vor întoarce în Parlament ca partide parlamentare care vor să guverneze prin Parlament şi nu altfel.

Iar, partidelor AIE, această guvernare în regim de republică parlamentară, chiar le convine şi le salvează de fiecare dată când se apropie cu capul de bară.

Deci, condiţii pentru adecvarea regimului parlamentar de guvernare s-au creat, să fie voinţă politică, să se dorească aceasta.

În urma acestei alegeri s-a produs un lucru foarte important, numai N. Timofti să reziste: alegerile prezidenţiale vor fi în perioade diferite de cele parlamentare. În acest caz alegătorului i se dă şansa echilibrului în politică, dacă în Parlament a venit polul stâng al puterii, la Preşedenţie va fi promovat polul drept al puterii şi invers. Aceasta se poate ântâmpla dacă polii respectivi nu vor uzita de potenţialul administrativ în cazul guvernării, dar, pentru aceasta este lege.

În orice caz, graba din 2001 sau şmecheria unora de atunci ca să comercializeze funcţia de Preşedinte, ar putea să devină acum un lucru bun şi să se numească Republica Parlamentară Moldova.

Nicolae Timofti poate deveni un Preşedinte standart pentru o republică parlamentară, numai dacă va rezista…

“Amintiri” despre Dumitru Matcovschi (video)

Poetul D. Matcovschi şi Secretarul de Stat pentru românii de pretutindeni E. Tomac

 Trecută prin foc şi prin sabie,
Furată, trădată mereu,
Eşti floare de dor Basarabie,
Eşti patria neamului meu.

Ieri, 25 aprilie, am participat la ceremonia de decernare a ordinului “Meritul Cultural” în grad de mare ofiţer (pentru literatură) poetului Dumitru Matcovschi. Am avut fericita ocazie să văd oameni vechi, care au fost la începuturile Mişcării de Renaştere Naţională şi care nu au îndrăznit să se ridice în scena “felicitatoare”, gândesc că, mai mult din profundul respect care îl au pentru marele Matcovschi. Dar, nu-i nimic, şi cei care s-au ridicat şi au vorbuit au fost acceptaţi, aşa cum au făcut plecăciune de genunchi în faţa poetului Matcovschi, în faţa Patriotului Matcovschi, în faţa unei stări de spirit care nu va înceta niciodată să fie Dumitru Matcovschi. Mă bucur că mulţi din cei care au vorbuit, cu timpul au devenit pro-Matcovschi. Aceasta este o victorie a esenţei noastre.

Mă închin jertfei marelui nostru Matcovschi şi mă bucur mult că jertfa adusă şi de părinţii mei care s-au bucurat atunci când acest trimis al lui Dumnezeu a reînviat, – astăzi, în cele din urmă, a fost apreciată de Ţara mamă. De la Dumitru Matcovschi nu se aştepta mai mult şi nici nu trebuia de aşteptat mai mult, decât ceea ce a făcut: publicarea articolului Maestrului Valentin Mândâcanu în revista Nsitru, redactor a căreia era chiar însăşi Dumitru Matcovschi. Iată de unde Mişcarea de Renaştere Naţională a ieşit din bucătării, din apartamentele cu luminile stinse şi s-a transformat într-o stare de spirit a Neamului nostru.

Ne bucurăm că Maestrul este alături de noi, îi dorim multă sănătate, şi un lucru care trebuie să-l audă cu această ocazie, care este mai mult decât orice apreciere, sunt trăirile tatălui meu care a stat zi şi noapte sub peretele spitalului de unde ne-a revenit Maestrul şi Simbolul, şi Demnitatea – numită Dumitru Matcovschi.

Defapt, aceasta trebuia să fie o zi cunoscută de toţi basarabenii. Nu-i nimic, poetul a trăit momente egale morţii, pe dânsul nu-l supără neorganizarea noastră, pe dânsul îl supără neînţelepciunea noastră. Iar, înţelepciunea pentru noi este Neamul reîntregit, care nu poate fi acoperit cu ordine, cu medalii – pentru Basarabia, cel mai mare ordin este întoarcerea la Patrie! Matcovschi, prin jertfa lui, aceasta a vrut să spună şi aceasta strigă în toată ziua pe care o trăieşte.

Fraţilor, acei care trăim aceste sentimente şi care am fost prezenţi în acea sală, ne-am cutremurat de tragedia poetului. Această tragedie este mai mult decât un program politic, este o chemare de reîntregire a Neamului.

Nu ne interesează demnitari! personalităţi! întârziaţi de istorie! – ne interesează dacă am înţeles de ce încă mai trăieşte Maestrul, Patriotul şi Omul Dumitru Matcovschi, – Trăieşte ca noi, acei de acum, să nu întârzieam în istorie! În istoria Neamului!

Ce am vrut să aflăm de la acest seminar? Cine suntem noi! (Poiana Braşov, 5-8 aprilie, 2012)

Dincolo de aprecierea pe care mi-am exprimat-o în articolele precedente faţă de buna organizare a Seminarului “Informaţie-Mesaj-Atitudine” şi prestaţia experţilor, a rămas să iau atitudine referitor la unele mesaje lansate de vorbitori. Radiografierea societăţii de la noi, a fenomenelor politice care iau amploare dincoace de Prut, a fost binevenită şi, vorba primului-ministru, pe alocuri rezultativă. Să venim cu rezolvări – iată ce s-a dorit de la noi şi, acest fapt l-a menţionat şi Dorin Matei, redactorul şef al revistei “Magazin Istoric”. Crearea consensului social poate fi o soluţie, sau chiar un scop, la care trebuie să tindem, aşa cum s-a exprimat şi Dan Dungaciu în discursul de la Poiana Braşov. La fel, a fost enunţată lipsa sistemului de referinţă la care să ne aliniem şi cu care să ne identificăm ca să unim într-un singur gând şi un singur fapt societatea.

Crearea unui model de societate, unui set de valori întregitor şi chemător, gândesc eu, cam ăsta ar fi fost scopul întrunirii bloggerilor. Abordările au fost diferite, de la vorbitor la vorbitor şi de la blogger la blogger, însă ce-am observat eu? Din discursul acestora a lipsit un punct foarte important – ierarhizarea valorilor ca model de dezvoltare a societăţii. Recursul la memorie şi conştiinţă, demnitatea, având ca parte integrantă un adevăr incontestabil, pot deveni model de reidentificare. Lăsând într-o parte “mercantilismul” şi pragmatismul politic specific zilei de azi cu caracter tranzitoriu, atunci când te apuci să construieşti un model de durată, trebuie să ţii cont de ierarhizarea valorilor, valori care te definesc ca individ cu coloană şi care sunt esenţiale pentru renaşterea unui neam care se află în beznă de ani buni, ajutat de vecini, şi fără de care am fi devenit doar o populaţie, iar eu nu-mi doresc deloc acest lucru.

Necesitatea de cunoaştere, de împlinire şi linişte sufletească a individului, credinţa, ne ghidează şi ne îndeamnă, scoate din noi frumosul, bunul întru dăinuirea noastră ca Neam şi afirmare ca exponenţi ai valorilor româneşti şi creştineşti. Acestea devin deziderate în construcţia modelului de identificare, fără care nu poţi reuşi în beznă. Analizele politico-diplomatice şi economice din discursul vorbitorilor, care ne-au fost servite drept adevăruri în ultimă instanţă, nu sunt într-atât de reprezentative precum s-au dorit sau şi le-au dorit vorbitorii. De ce? Pentru că scapă din vedere recursul la memorie, la ceva cu ce ne identificăm. Emil Hurezeanu a înaintat această ipoteză, nu sunt eu cel care să-i dea note distinsului jurnalist, dar fapt e că dumnealui a împins indetificarea la o civilizaţie şi nu la valorile Neamului, care din start poate deveni o direcţie greşită sau dezintegratoare pentru situaţia în care noi suntem încă în afirmare.

Deci, aşa cum istoria ne-a cam întrecut cu fapte, la întrebarea cine suntem noi, ca să ne răspundem, trebuie să fim curaţi sufleteşte, să fim demni, să ne ghidăm de morală şi credinţă, şi atunci răspunsul va deveni clar – suntem români, descendenţii lui Burebista, Decebal, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Cuza Vodă, a generaţiei de la 1918 şi a generaţiilor GULAG-urilor sovietice care metamorfozează şi până astăzi.

Ni s-a răspuns foarte atent, adică aproape nu ni s-a răspuns. M-am aşteptat la o lecţie totală, că revenit în Basarabia să mă simt formator de opinie. Poate că îngroş culorile…

Aştept şi alte întâlniri…

P.S. Dragi prieteni, vă felicit cu sfintele sărbători de Paşti. Să ne bucurăm de împliniri şi realizări!

“Informaţie-Mesaj-Atitudine”, Poiana Bloggerilor

În perioada 5-8 aprilie, 2012, am participat la Seminarul “Informaţie-Mesaj-Atitudine” de la Poiana Braşov, organizat de DRP, alături de alţi 30 bloggeri din Basarabia, unde am luat parte la sesiunile de dezbateri care au avut ca subiect: bloggingul şi jurnalismul calitativ, realităţile din R. Moldova şi România, criza identitară, etc.

Ţin să apreciez utilitatea personală a participării mele, dar şi a socializării cu ceilalţi, care s-au dovedit a fi oameni foarte de treabă, dincolo de aparenţele online-ului. Am petrecut patru zile frumoase alături de oameni frumoşi, având parte de discuţii interesante, cu umor, cu mesaje clare şi chemătoare. Mă bucur mult că m-am revăzut cu George Damian, proaspătul câştigător al Roblogfest, pentru ce îl felicit şi îi doresc mult succes, că l-am avut coleg de cameră pe Andrei Fornea, că am făcut o exursie frumoasă prin Braşov, chiar dacă ploua, împreună cu Felicia Lîsenco şi Corneliu Gandrabur, şi de alte multe lucuri pe care nu le-aş fi trăit fără bloggerii din poiană.

Problemele abordate la acest seminar mă marchează pe mine personal şi, sper eu, pe toţi ceilalţi care au luat parte la dezbateri, speakerii stăruind să pună într-o lumină clară mesajele enunţate. Apreciez  mult dăruinţa şi seriozitatea cu care au moderat şedinţele de dezbateri domnul Eugen Tomac – Secretar de Stat pentru Românii de Pretutindeni, şi speakerii: Dorin Matei, Marian Voicu, Dan Dungaciu, Robert Turcescu, Cezar Ion, George Damian, Emil Hurezeanu, etc., de la care cu siguranţă am luat ceva nou şi care pot servi drept exemple de calitate în jurnalism.

Mulţumesc celor care au făcut posibilă participarea mea la eveniment, Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, şi celor care s-au îngrijit de mediatizarea şi organizarea bună a seminarului.

Salutări româneşti din Basarabia!

P.S. Seminarul a fost transmis în direct pe privesc.eu

“Informație – Mesaj – Atitudine”, Poiana Brașov, 05.04.2012

Prima zi de seminar de la Poiana Brașov a fost plină de utilitate pentru mine personal, dar și pentru întregul colectiv, reușind astfel să facem  un schimb de experiență cu experții invitați la eveniment.

Cuvântul de deschidere a seminarului i-a aparținut domnului Secretar de Stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, care a dat direcția de comunicare și de abordare a temelor și realităților din România și Republica Moldova, menționând despre importanța proiectării pe viitor a acțiunilor și politicilor pentru etnicii români din Basarabia.

Speaker-ul primei runde de dezbateri a fost domnul Dorin Matei, redactor la revista ”Magazin Istoric”, acesta a enunțat câteva probleme esențiale din domeniu, precum: Presa trădează principiile de bază ale jurnalismului; Blogul – jurnalism alternativ sau o formă de scrisoare deschisă; Apariția cinismului în presă; punând accentul pe valorile axă Conștiință – Istorie – Presă.

Cea de-a doua rundă de dezbateri a fost moderată de către domnul Marian Voicu de la Radio Chișinău. Dumnealui ne-a vorbit despre ce înseamnă a fi jurnalist, despre problema identitară dispărută din atenția presei din R. Moldova, explicându-ne subtilitățile profesiei. În discursul său, Marian Voicu a caracterizat jurnalistul ca fiind cel care obține majoritatea veniturilor din această profesie și cel care slujește comunității nefiind ghidat de interese, mai mult sau mai puțin, materiale sau de partid. Deasemenea a subliniat importanța abordării de către mass-media de la Chișinău a problemei crizei identitare pentru a o depăși în cel mai scurt timp, în măsura posibilităților.

Runda a treia a fost moderată de către domnul Dan Dungaciu, care a abordat problemele statului R. Moldova în raport cu partenerii externi, îndeosebi Federația Rusă, posibilitățile de aderare la UE a R. Modova și de reintegrare, referindu-se la conflictul transnistrean. Dan Dungaciu și-a exprimat incertitudinea față de șansele actuale de euro-integrare a R. Moldova, menționând lipsa finalității proiectului de reintegrare. La fel, a făcut o radiografie a societății de la noi și a fenomenelor politice din ultima perioadă: știrbirea din imagine a alianței de guvernare, arborarea drapelelor bicolore în unele localități din R. Moldova, lipsa consensului social, care a accentuat el, trebuie creat.

Cele trei runde de dezbateri au fost transmise în direct pe privesc.eu.

Poiana Brașov – Poiana Bloggerilor

În perioada 5-8 aprilie, Poiana Brașov va găzdui bloggerii din Basarabia, printre care mă regăsesc. Participarea la seminarul “Informație – Mesaj – Atitudine”, pentru mine, este o apreciere a dăruirii și muncii mele pe blog și  sper foarte mult, ca în continuare să reușesc să sensibilizez opinia publică de pe ambele maluri ale Prutului.

În special, îmi doresc să mă revăd cu domnul Cristi Tabără, cu care am avut ocazia să comunic la Tg. Neamț – ca voluntar într-un proiect de cultură românească și la Sulina – ca participant la școala de vară ”România 2020″, dar și cu ceilalți speakeri ai seminarului, printre care George Damian și Robert Turcescu.

 Salutări românești!

P.S. În următoarele zile voi reveni pe blog cu detalii despre seminar.

Ce vrem noi de la UE şi ce vrea UE de la noi?

Dirk Schuebel şi Nicolae Timofti

La aceste două întrebări ar trebui să-şi răspundă, în primul rând, mai marii noştri, angajaţi în europenizare şi promovatori ai valorilor europene la care fac referinţă şi când spun “Tatăl Nostru”, iar mai apoi să ne răspundem şi noi, muritorii de rând. Este important să ştim aceste răspunsuri, pentru a putea merge înainte cu demnitate şi ghidaţi de morală, pentru a rămâne cu coloana fiinţei noastre nefisurată şi ca să nu cădem în capcana politicii de închinare practicată de clasa politică de la noi.

Ieri, în presă au apărut declaraţiile Şefului Delegaţiei Europene în R. Moldova, Dirk Schuebel, referitor la dependenţa procesului de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii RM de adoptarea de către Parlament a Legii anti-discriminare – zice acesta: “Negocierile dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană se află la sfârşitul primei faze, iar pentru a trece la următoarea, trebuie de completat unele lacune din legislaţie. Este vorba de Legea anti-discriminare, care trebuie adoptată de Parlament. Mulţi sunt critici, dar oamenii nu înţeleg că nu e atât de dramatic”. Aici şi vine întrebarea – Ce vrea UE de la noi? Vrea adoptarea Legii anti-discriminare? Bine! Dar, nu cunosc ce obligaţiuni şi-au asumat faţă de noi negociatorii de cealaltă parte a mesei ai aderării la UE. Este necesar să înţelegem, chiar toţi, întreaga societate, că aderarea trebuie să aibă la bază relaţii de echilibru foarte smple – voi ne daţi ce-aveţi bun şi noi vă dăm ce-avem bun. Iar, în acest caz, nu cred că cel mai bun ce ne poate oferi nouă Europa este tocmai Legea anti-discriminare.

Ce vrem noi de la Europa? Să ne înţeleagă că şi noi avem valori cu tradiţii puternic înrădăcinate şi putem să le practicăm trăind împreună fără a încurca cuiva. E bine să nu ne lăsăm orbiţi de toate valorile europene la care face referinţă clasa politică, pentru că transpuse în societatea noastră, unele din acestea ar putea să se transforme uşor în non-valori – tocmai ce aşteaptă euro-scepticii autohtoni.

Descoperirea unui Václav Havel pentru R. Moldova – continuă!

În timp ce clasa politică conducătoare ciorovăieşte în jurul chestiunii “să fie referendum, să nu fie referendum?”, societatea civilă, acea sănătoasă, acea pe care componentele AIE 2 se făceau că nu o observă, că nu există sau şi mai rău – au uitat-o pe scările Teatrului de Operă şi Balet, gândeşte şi propune soluţii care depăşesc şi moral, şi profesional găselniţele politice.

Să ne amintim în ce situaţie incomodă au fost puse acestea (componentele AIE 2), când a apărut candidatura domnului Oazu Nantoi. Pe loc, s-a găsit nu o singură candidatură, dar tocmai trei, fapt este că nu le ştim numele, care conştient n-au fost rostite, ca să nu le putem măsura înălţimea morală şi profesională cu cea a lui Oazu Nantoi, adică cu o expresie a societăţii civile. Încurcătura era mare, trebuia de găsit părţile slabe ale lui Oazu Nantoi, dar să-şi facă şi curaj să lovească în el. Oricum, de lovit – nu au avut cu ce şi au preferat să tacă, lăsând totodată să se înţeleagă că Oazu Nantoi a fost lider de partid politic, iar, acum se găseşte în vecinătatea politică, adică nu prea este societate civilă.

În postarea mea din 12 ianuarie Oazu Nantoi – un mic Václav Havel pentru R. Moldova, am vorbit şi despre faptul că situaţia în care ne găsim noi poate fi reparată numai prin aducerea moralei în politică. Iar, această morală, sau referinţă morală, trebuie să fie chiar Preşedintele republicii, care să vină numaidecât din societatea civilă, care a produs valori, care a construit conştiinţă naţională şi stabilitate în societate. Iar, societatea civilă, vă asigur, are personalităţi multe şi marcante, şi cel mai important este că sunt de o ţinută morală excepţională. Pe această parte trebuie să stăruim, ca să descurajăm aventurierii din PMAN, care urmăresc şi aşteaptă cea mai mică greşeală a alianţei, ca să o umfle şi să o facă lozincă şi steag, dar, cel mai important – astfel vor fi împinse din cadrul AIE-ului animozităţile, suspiciunile şi neîncrederea.

Un lucru trebuie să-l cunoaştem astăzi, să ne servescă drept idee conducătoare: Cu referendum sau fără referendum – Alianţa trebuie să continuie guvernarea, reparându-şi greşelile pe parcurs şi făcându-şi ordine în rândul partizanilor săi, care dacă au încălcat să mai fie şi răriţi.

Cine poate fi un alt, eventual Václav Havel pentru R. Moldova, care să nu fie bănuit nu numai de înregimentare politică, dar, chiar nici de partizanat politic?
Răspunsul este clar, în văzul tuturor, sunător şi cunoscut de foarte multă lume şi de mult timp – Alecu Reniţă, Preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova, redactorul-şef al celei mai citite şi răspândite, şi populare publicaţii din republică - “Natura”.

Domnul Alecu Reniţă nu a lipsit nici o zi din viaţa publică toţi aceşti 20 de ani, este recunoscut că anume el a promovat conceptul dezvoltării durabile, a fost unul din creatorii de frunte a legislaţiei de mediu, care a creat imagine europeană Moldovei. Prin inteligenţa şi energia lui, dânsul s-a pus în slujba tuturor semenilor noştri şi nu i-a întrebat din ce partid fac parte, nu a obosit nici pentru o clipă să ne spună tuturor că mediul care ne înconjoară nu este al meu, al tău sau al lui – este al tuturor, este al întregului Neam şi pe el se va construi viaţa viitoarelor generaţii. Acest om a fost mai mult decât un minister sau un partid – el a fost şi rămâne pentru noi o personalitate şi un luptător care aduce viitorul în ziua de azi.

Rostirea acestui nume, sunt convins, va închide gura multor indivizi puşi pe rele, dar şi va împăca părţi şi insuliţe politice poziţionate neprieteneşte. Dar, dacă nici aceasta nu se acceptă, atunci chiar doriţi să risipiţi această ţară. Gâdiţi-vă! Noi, tinerii, iertăm dar nu uităm! Astăzi suntem cu lecţia învăţată.

Deci, un om al nimănui şi al tuturor, adică şi al celor din afara alianţei, un om care nu este dator nimănui şi a servit societatea în întregime.

Doresc să vă spun un lucru de care se uită, ca de obicei – oricât de mari şi numeroase sunt partidele şi de la guvernare, şi din opoziţie, aşa este situaţia la noi, că ele niciodată nu au puterea şi numărul să vă aducă în parlament (aşa-i de nărăvos pragul de trecere).

În parlament vă aduce, în primul rând, societatea civilă care se aliniază la un partid sau la altul. Vă îndemn, şi am tot dreptul să o fac în aceste clipe de grea încercare, ascultaţi şi de noi, societatea civilă.

Deci, tinerii zic Alecu Reniţă! Voi, mai marii ţării, ce spuneţi?

Descoperirea unui Václav Havel pentru R. Moldova continuă!

Вчерашняя хохма, сегодня ужe не хохма

Din folclorul politic basarabean – gluma de ieri astăzi nu mai este glumă (traducere din rusă)

Gluma de ieri astăzi nu mai poate fi glumă – cum de a uitat domnul Roşca despre acest adevăr. Cred că a controlat, să vadă - Aвось не сработает! Сработало! (tr: Poate nu va lua foc! A luat foc!).

Din cele 1500 persoane prezente în PMAN, mai mult ca precis că jumătate erau colaboratorii organelor respective, din ceilalţi, jurnaliştii şi reporterii n-au găsit măcar o persoană să dea interviu în limba română. Greşesc, a fost unul, dar şi acela a strigat “Roşca trădătorul! Jos cu el!”.

Deci, scenariul este demascat: comuniştii îşi aduc adepţii în piaţă; Roşca şi ortacii săi le ard câte-o cuvântare revoluţionară.

Da, вчерашняя хохма, сегодня ужe не хохма!

Popa Gapon şi dualitatea puterii

Personaje şi evenimente revin din istorie chiar în aceste zile. Poate că nu era cazul să postez în zi de Duminică acest mesaj, dacă nu priveam aseară la Publika emisiunea cu deputatul comunist Mişin şi dacă nu citeam tableta lui Roşca postată pe VoxPuplika. Punând alături aceste două materiale, este clar – respectivele entităţi mişcătoare au pus la cale o diversiune anti-naţională, folosindu-se de încurcătura în care a intrat AIE 2.

Din felul cum a răspuns Mişin la întrebările care i s-au pus, este clar că comuniştii şi-au asumat sarcina de a aduce auditoriu în PMAN, numai că fără steagurile roşii, ca să fie creată impresia de revoltă. Lui Roşca, Mişin i-a rezervat rolul de vociferator al mesajului comunist sau cum s-a exprimat Mişin – va pregăti vorbitorii, restul, toată susţinerea îi va fi asigurată anonim.

Mesajul lui Roşca, la rândul său, îi asigură acoperirea nereuşitei, dacă lumea nu va veni în piaţă. Se descriu nişte scenarii de parcă toată societatea este cu ochiul pe ei – procedeu kgb-ist.

Aşa deci, acţiunea comuniştilor de a crea o dualitate a puterii prin chemarea cetăţenilor şi instituţiilor statului la nesupuşenie (cuvântul “paşnic” este doar o acoperire) şi acţiunile de protest deschis ale lui Roşca formează elementele unei lovituri de stat.

Acest comitet înjghebat în grabă, prin componenţa şi mesajele lansate, a vărsat lumină destulă asupra acestor 20 de ani de statalitate, asupra cauzelor înfrângerilor şi nereuşitelor Mişcării de Eliberare Naţională, denigrării valorilor naţionale, a tot ce este românesc, infiltrării elementelor kgb-iste în toate structurile statului în formare.

Trebuia oare să treacă 20 de ani ca să aflăm că Voronin şi Roşca erau colegi de breaslă, după cum sunt şi acum?

Să se întrebe de aceasta toţi membrii Mişcării de Eliberare Naţională, care mai sunt activi social, înregimentaţi în partide sau nu, să se întrebe şi să încerce să-şi răspundă astăzi –  ce avem de făcut pe viitor?

Ce ţine de AIE 2, acolo trebuie mult de reparat – dar nu este loc pentru scenariul Voronin-Roşca. Despre aceasta vom vorbi în zilele următoare.

Să trecem peste ziua de azi.

P.S. Apropo, domnul profesor Osmochescu, ce caută în comitetul cela?

Protest la Ambasada Rusiei (foto)

La 18 ianuarie, am mers împreună cu un grup de tineri, membri ai Asociaţiei pentru Cultură Civică şi Conciliere Socială (Preşedinte Nicolae Bairactari), la Ambasada Federaţiei Ruse să protestăm împotriva comportamentului ofensator şi provocator al trimisului Moscovei la Chişinău – Valeri Kuzmin. Ne-am arătat dezacordul faţă de prezenţa trupelor ruseşti de ocupaţie şi am îndemnat societatea civilă să se solidarizeze acţiunilor noastre şi să se alăture acestei cauze. Considerăm important ca toate structurile societăţii civile, dar, şi fiecare individ cu conştiinţă socială activă, să se pătrundă de însemnătatea cauzei comune, – Să scoatem armata rusă de ocupaţie din R. Moldova, iar anul 2012 să justifice jertfa tânărului Vadim Pisari.

În una din postările precedente am venit cu un îndemn pentru tinerii noştri - să trimită mesaje scrise pentru cancelariile europene cu cerinţa de a scoate armata rusă de ocupaţie din R. Moldova şi mă bucur mult că Asociaţia pentru Cultură Civică şi Conciliere Socială a lansat o petiţie prin care cere modificarea formatului de pacificare în zona de securitate a regiunii transnistriene, pe care o consider drept expresie a conştiinţei civice a tinerilor. Personal, am semnat această petiţie, aşa cum corespunde convingerilor mele şi vă îndemn şi pe dvs să o semnaţi, dragi prieteni. Petiţia o găsiţi aici.

Să ne auzim numai de bine în acest an şi să nu uităm că 2012 este anul celor 200 de ani de ocupaţie rusească, care sapă în demnitatea noastră şi ne lipseşte de viitor.

A lupta pentru viitor este poate cel mai inteligent lucru!

162 de ani de rostire a numelui românului absolut, carele este Mihai Eminescu

Cât de vizionar şi de exact a fost Simion Bărnuţiu, iată ce scrie dânsul la 1853, doar la 3 ani de la naşterea celui care venea să fie Domnitorul limbii româneşti:

“Când va răsări est Luceafăr pe cerul Daciei, bătrânii ei vor întineri de bucurie, fetele ei vor corona cu flori pe îngerul care va cuteza a lua vălul străin ce le întunecă, feciorii-l vor purta în triumf ca pe un mare erou, care au şters macula străină de pre numele românesc, poporul îi va eterna memoria cu mormânt de neuitare pe care i-l va înălţa în inima sa cea recunoscătoare, ca restauratoriului tinereţilor limbei sale”

(Simion Bărnuţiu, 1853)

Mai bine de 4 generaţii bune, şi când ne este bine şi când ne este greu, rostim cuvântul aşa cum l-a rotungit Marele Eminescu. De 4 generaţii bune, naţiunea română îşi consumă energiile la producerea de valori în cea mai frumoasă haină – limba română. În graiul ţăranului, în graiul intelectualului, nimeni nu mai poate stabili unde se termină Eminescu şi unde începe vorbitorul, în fiecare din noi trăieşte şi vorbeşte un Eminescu, Eminescu poetul.

Dar, puţini care-l ştim, mai ales acei de la marginile Ţării, pe Eminescu publicistul, pe Eminescu politicianul şi formatorul de opinie. Acest Eminescu a fost ferit de noi, a fost ţinut în umbră, ca să nu ne întărim în această glie. O, cât de mult ne trebuie nouă, basarabenilor, Eminescu publicistul, care şi de acum încolo dacă-l vom cunoaşte, tot bine va fi pentru Neamul nostru.

Domnul nostru, Mihai Eminescu şi egalul nostru bădie Mihai, e greu în Basarabia, pe care-ai deplâns-o şi tu, şi care şi astăzi mai jertfeşte lacrimi şi sânge românesc. Ştim că ne priveşti de-acolo de sus şi vezi că nu ni se face dreptate. Mai croieşte de-acolo de sus cu articole-sabie din “Timpul” dumitale, dar, croieşte-i de-acolo de sus pe mai marii mesei, fără a alege, că n’ o  să greşeşti. Croieşte-i pe aceşti parveniţi, care nu servesc poporul, dar, care se servesc de popor.

Rosteşte-ţi durerea de atunci, căci e la fel de dureroasă şi astăzi, poate te vor auzi şi se vor ruşina:

“Nu voim să trăim într-un stat poliglot, unde aşa numita patrie este deasupra naţionalităţii. Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a fi românesc, atunci o spunem drept că ne este cumplit de indiferentă soarta pământului lui.
Voim şi sperăm nu o întoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat cândva în ţara noastră, ci o mişcare de îndreptare a vieţii noastre publice, o mişcare al cărei punct de vedere să fie ideea de stat şi de naţionalitate.”

“Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor; legislaţiunea trebui pusă în aplicarea celei mai înaintate idei de drept, pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel încât explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritul acestora. Industria trebuie să fie a naţiunii aceleia şi păzită de concurenţă iar purtătorul ei, comerţul, s-o schimbe pe aur, dar aurul, punga ce hrăneşte pe industriaş şi îmbracă pe agricultor, trebuie, de asemenea, să fie în mâinile aceleiaşi naţiuni. Ştiinţele, afară de ceea ce e domeniu public, trebui să prezinte lucruri proprii naţiunii, prin care ea să fi contribuit la luminarea şi înaintarea omenirii; artele şi literatura frumoasă trebui să fie oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul, o coardă nouă, originală, potrivită pentru binele cel mare al lumii.”

În rest, bădie Mihai, ce să-ţi mai spunem la aceşti 162 de ani ai tăi? Eşti cu noi. Te cântăm, te plângem. Şi în Basarabia deplânsă de tine se anunţă noi referendumuri şi noi viclenii.
O, Doamne, oare vom izbuti?

Oazu Nantoi – un mic Václav Havel pentru R. Moldova

Pentru R. Moldova, după 3 ani de dezmăţ electoral, de batjocorire a celei mai înalte funcţii în stat – Preşedenţia, de umilire a alegătorului, care şi-a asumat un 7 aprilie tragic, dar şi după degradarea partidelor politice la condiţia de grupuri de interes, – salvarea continuităţii reformelor, aşa cum sunt ele – parţiale, cu jumătăţi şi cu stopuri, poate veni numai de la o persoană din cadrul societăţii civile la funcţia de Preşedinte şi nicidecum de la partidele din cercul guvernamental. Reprezentantul oricărui din aceste partide nu mai este credibil după târâşeniile de până acum.

Această persoană, ca să repare cât de cât greşelile comise de la 2009 până astăzi, trebuie să fie de o înaltă cultură politică, un vizionar politic, fără poliţe neplătite partidelor, să fie foarte echilibrat şi de o ţinută morală impecabilă. Clasa politică actuală are nevoie ca niciodată de o referinţă morală, care trebuie să fie chiar Preşedintele.

Am ascultat ieri cu multă atenţie declaraţia lui Oazu Nantoi în conferinţa de presă în cadrul căreia s-a autoînaintat la funcţia de Preşedinte, un act de curaj din partea dânsului şi de dejucare a scenariilor ascunse de provocatorii alegerilor anticipate.

Sunt mult prea tânăr ca să-l cunosc personal pe Oazu Nantoi, dar, cele rostite de dânsul în declaraţia făcută, nu-mi dau nici un motiv să nu-l cred că este aşa şi nu este certat cu morala.

Mai mult, nu am nici un motiv să nu-l cred pe tatăl meu, Dumitru Osipov, care a fost în rândurile Mişcării de Renaştere Naţională chiar de la început, unde se găsea şi Oazu Nantoi, care a făcut aspirantura la Academia de Ştiinţe într-aceeaşi echipă cu Oazu Nantoi, care a lucrat mulţi ani la Academie cu dânsul şi care îl cunoaşte ca inteligenţă şi ca morală.

Dânsul crede că “R. Moldova poate fi scoasă din mocirla de acum de un Václav Havel din părţile noastre”. Din cei numiţi până acum, sau împinşi de partizani nedeclaraţi, – acest rol ar putea să-i revină mai reuşit ca altora lui Oazu Nantoi.

În primul şi primul rând, oricare altul, numai nu Oazu Nantoi, nu este în stare să facă faţă problemelor diferendului transnistrean, în jurul căruia se va roti încă mult timp politica moldovenească.

În al doilea rând, nu este şantajabil şi vine din lumea societăţii civile, care este net superioară, din punct de vedere moral, partidelor politice.

Şi nu în ultimul rând, este foarte inteligent, deştept şi diplomat – un bun negociator.

La această oră de dimineaţă, a ultimei zile de înaintare a candidaţilor, opinia publică cunoaşte doi candidaţi: Oazu Nantoi şi Leonid Talmaci, primul trecător, al doilea împins.

Până la sfârşitul zilei de astăzi pot apărea şi alte candidaturi, dar, acelea vor fi chiar rodul unor jocuri politice, unor scenarii lipsite de sinceritate, vor fi rodul unui târg dezgustător.

Nevotarea lui Oazu Nantoi pe 15 ianuarie sau mai apoi înseamnă alegeri anticipate, adică pedepsirea întregii clase politice. Cu toate criticile aduse societăţii civile la Fabrika din 10 ianuarie, ea va fi prezentă şi participantă la această pedepsire.

Aşa deci, Oazu Nantoi şi Leonid Talmaci. Cum nu l-ai “bate” pe Talmaci, din el Havel n’ o să faci!

Asta-i casa noastră, nu suntem în gazdă! Să ne comportăm ca stăpâni!

R. Moldova a început anul 2012 trist de tot. Uciderea tânărului Vadim Pisari de către ruşi dă de gândit mult – la ce să ne aşteptăm în 2012? Ruşii ne-au demonstrat în nenumărate rânduri că setea de cuceriri şi dorinţa de a stăpâni peste plaiuri străine, la ei –  iau forma unei cruzimi animalice dacă nu întâlnesc rezistenţă, iar dacă o întâlnesc, nu sunt mai puţin fiare, pur şi simplu, nu mai pot falsifica şi să-şi ascundă crima.

Incidentele precedente cu trimisul Rusiei la Chişinău, Valeri Kuzmin, le catalogam ca încercări de minte, încercări să vadă dacă avem curajul să rostim adevărul gol-goluţ, dacă pricepem că politica imperialistă rusească nu-i slăbeşte pe basarabeni. Dar acum, uciderea lui Vadim Pisari este oare o încercare de minte? Nu, este o crimă împotriva întregului Neam românesc şi trebuie să răspundem cu dârzenie şi curaj. Jertfa lui Vadim Pisari va fi începutul trimiterii ruşilor ocupanţi acasă din R. Moldova. Suntem în a noua zi de la crima săvârşită de ruşi, fiţi atenţi, până astăzi nici un rus nu a luat atitudine împotriva acestei crime, iar declaraţiile lui Kuzmin, în genere sunt lipsite de morală.

Limbajul diplomatic al lui Kuzmin a decăzut la nivelul unui “gubernator”. A căzut cortina, am văzut şi de această dată făţărnicia, tupeismul şi porcismul rusesc prin persoana ambasadorului Kuzmin, care trebuie declarat persona non grata.

Ce trebuie să întreprindem ca acest an să fie anul jertfei tânărului Vadim Pisari?

Este important ca fiecare zi de clasă a elevilor, studenţilor, să înceapă cu o minută de reculegere în memoria lui Vadim Pisari.
Este important ca şedinţele cu caracter ofical să înceapă cu o minută de reculegere în memoria lui Vadim Pisari.
Este important ca peste drum de Ambasada Rusiei să fie amplasat un banner masiv care să amintească în fiecare zi că la 1 ianuarie 2012, ruşii au omorât un tânăr.
Este important ca, în primul rând, tinerii noştri – elevii şi studenţii, să trimită mesaje scrise pentru cancelariile europene cu cerinţa de a scoate armata rusă de ocupaţie din R. Moldova.

Iar, despre curajul şi patriotismul clasei politice de la noi, ne vom permite să vorbim doar atunci când Kuzmin va fi trmis acasă!

Vezi şi Rusia nu se simte bine nici de ziua ei dacă vecinilor nu le este rău