Despre mine

Dragi prieteni, cititori ai blogului meu,

Mă numesc Radu, prietenii îmi zic şi Vodă, aşa cum m-au poreclit de cînd eram puştan, sunt student la facultatea de finanţe, anul II, ASEM. Bloguiesc de ceva vreme încoace, îmi place, şi prin asta mă simt util celor care mă înconjoară, dar şi societăţii, utilitate, pe care o văd în felul meu şi care nu are o conturare concretă încă, ca să mă definească total, deaceea o să încerc să-i dau o definire cît mai aproape de realităţile percepute de mine cu patima vîrstei, realităţi în care trăim. Utilitatea socială a unu individ, gîndesc eu, este, defapt, o stare de spirit, ce se manifestă, în primul rind, prin acţiune, prin dragostea faţă de Familie, de Neam, de Ţară, dragostea faţă de tot ce ne aparţine ca şi entitate naţională trăită şi bineînţeles prin dragostea de Dumnezeu – începutul la toate, ea se manifestă prin promovarea şi respectarea echităţii şi dreptăţii sociale, prin implicarea directă a individului în procesul de “iluminare” a celor de lîngă tine, a societăţii şi de sporire a integrităţii morale a acesteia, care ne este şi casă.

Unii mă etichetează ca fiind un “conservator” al valorilor de acasă, de la părinţi, alţii – un perfecţionist încrezut, dar încă în formare în ale modelelor social-economice, despre care am auzit mai întîi în PMAN şi apoi la catedră, mult prea artificiale care mi se par, şi pe care vreau să le înţeleg şi vreau să localizez ruptura de linia Neamului, pînă unde folosesc, şi de unde încurcă şi fac rău. Povestea cu tot noi şi noi modele aruncate tinerilor este atît de bine gîndită, încît acelaşi individ pe parcursul unui an poate să adere la cîteva partide, chiar diferite după vectorii principali şi să se manifeste foarte energic. Aşa sau altfel, eu mă regăsesc în acţiuni şi în idei specifice forţei motrice a societăţii noastre, şi anume, a tineretului studios, pentru ca împreună, ca mîine, să formăm un model social-economic al nostru, bazat pe patriotismul luminat şi durabil (termen care se devalorizează în ferevescenţa politică ieftină alimentată de interese doar electorale – patriot pînă la alegeri, iar după?), pe devotament faţă de tradiţii, pe echitate (nu egalitarism), pe echilibrul om-natură, pe o dezvoltare durabilă, pe proiectare în viitor, pentru a putea lăsa moştenire celor care vor veni după noi o Ţară Mîndră ca Soarele de pe cer.

Eu sper să „exploataţi” cu îngăduinţă Blogul lui Radu Vodă, şi sper ca împreună să ne pătrundem, să ne apropiem de esenţa „schimbării”, mai întîi prin morală, (nu schimbarea electorală, dar schimbarea, de care avem atît de mult nevoie, pentru a trăi în demnitate şi onoare) şi e bine să procedăm aşa de la această vîrstă.

Să încercăm să trecem aceste schimbări prin “sita moralei” şi o să vedem că rămîne doar tradiţia şi tendinţa de perfecţiune.

Deci, dacă morala va merge în capul coloanei, şi succesele vor fi mai luminoase, şi greşalele nu vor durea într-atît…

Radu Vodă

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s