În ultima vreme, nu știu de ce, îl visez pe bunelu’ cum îmi vorbește ceva în engleză. Iar, pentru că bunelu’ habar nu are de engleză, am căutat să dezleg cumva aceste vise, dar zădarnică mi-a fost stăruința. De-abia astăzi totul mi-a devenit clar datorită unor jurnaliști din Albion. Expressului britanic i-a reușit să dezlege taina viselor mele dând dovadă de o logică extraordinară.
Este foarte simplu. Pentru că bunelu’ s-a născut pe teritoriul României de până la 1940, astăzi eu pot călători și lucra în Marea Britanie. Drept un exercițiu de memorie, am încercat să reconstitui ceea ce-mi vorbea bunelu’ în vis: “The poverty-stricken former Soviet state is not a European Union member, but hundreds of thousands of Moldovans are acquiring EU passports by claiming dual nationality with their neighbours Romania. All a Moldovan needs to do to obtain an EU passport is produce documents saying they have a great grandparent of Romanian descent”.
Mulțumesc, dragă Express.
Jean-Marc Ayrault, primul-ministru francez, a declarat că romii trebuie integrați în propria lor țară, România, pentru că conviețuirea lor cu francezii este imposibilă. Probabil, nepoții lui Nicolas Chauvin nu sunt atât de europeni pe cât vor să pară și nu-i cam au la inimă pe țigani. Însă, îndeplinirea dorinței lui Ayrault este și mai imposibilă decât conviețuirea francezo-romă.
Prima țară din Europa populată de țigani a fost Imperiul Bizantin, ei ajungând aici la sfârșitul secolului al XIV-lea. La acele timpuri, termenul de Imperiu Bizantin nu exista, el a fost introdus cu două secole mai târziu pentru a face deosebirea dintre istoria antică romană și cea medievală greacă. Echivalentul acelor vremuri pentru Imperiul Bizantin era Romania.
Iată de ce este imposibilă integrarea romilor în propria lor țară. Pentru că această țară nu mai există din 1453.
Plahotniuc demis. Vicol arestat. Apeluri interceptate. Ghimpu vrea demisia lui Filat. PLDM-ul învinuește PL-ul de șantaj politic. AIE-ul ne delectează cu înțelepciunile sale politice. Extraordinar! Toate acestea ne demonstrează cât de mult își dorește alianța integrarea europeană, or R. Moldova în calitatea sa de stat tampon este cel mai reușit poligon de experimentări sociale și politice, fie de contrabandă, fie de spălare de bani, fie de guvernări.
Problemele geopolitice ale românilor sunt prezente încă din secolul al XIV-lea, vorba cronicarului, “suntem așezați în calea tuturor rautăților”. Aflați mereu într-o zonă de contact, românii au suferit de lipsa unui destin european. Entitățile statale românești au fost în imposibilitate să se consolideze politic și au devenit state tampon, statut moștenit de R. Moldova și care pare să nu-i deranjeze deloc pe guvernanții noștri.
Specficul unui stat tampon era numărul mare de pretendenți la tron. În țările românești, nu exista un principiu al succesiunii la tron, așa că oricare din fiii domnitorului, legitimi sau bastarzi, era în drept să-și revendice tronul. Probabil, de aici se trage dorința neînfrânată pentru putere a clasei noastre politice.
Totuși, de ce Ghimpu vrea demisia lui Filat? Acest lucru nu este deloc întâmplător. De la o vreme încoace, Mihai Ghimpu este chinuit de o întrebare existențială – cine va fi succesorul lui Nicolae Timofti? Mihai Ghimpu are planuri mari pentru nepotul său, Dorin Chirtoacă. Aceleași planuri le are și primul-ministru Filat, doar că pentru sine. Așa că integrarea europeană va mai aștepta.
P.S. Mihai Ghimpu nu știe că metoda “bădița Gheorghe” nu o să-i mai meargă la următoarele alegeri.
Alexandru al III-lea, penultimul țar al Rusiei, era un mare iubitor al bețiilor. Pentru a-l convinge pe țarul rus să nu mai bea, la comanda soției sale, Maria Feodorovna, a fost meșterit un pahar aparent obișnuit (cunoscut în perioada sovietică sub denumirea de stacan granionâi) dar care avea un chițibuș. Când turnai votcă, în pahar se vedeau foarte clar câteva muște plutitoare. Totuși, această șmecherie nu a ajutat. La 49 de ani, țarul Alexandru al III-lea a decedat de nefrită cauzată de alcoolism.
Se pare că patima alcoolui le este caracteristică conducătorilor ruși. Stalin obișnuia să-i îndoape cu coniac pe tovarășii săi de partid, după care îi punea să-i cânte și să-i danseze. Așa le controla el loialitatea. Se mai întâmpla ca după vreo două sticle de votcă, de-atâta devotament, Hrușciov să-i danseze lui Stalin ceceotca.
Dacă Voronin și compania apără cu atâta ardoare comunismul, ca să ne convingă de sinceritatea lor, atunci să iasă în fața lui Lenin de la Moldexpo și alături de toate babele care cântă Katiușa pe străzile Chișinăului, să tragă o ceceotcă de care n-a văzut nici Stalin. Ăștia da comuniști! Asta da loialitate ideologică!
Plahotniuc a fost demis. Șeful fiscului a fost reținut pentru 72 de ore. CNA a depistat în biroul secretarului adjunct al guvernului 40700 dolari, 1580 euro și 24540 lei. Ultimile întâmplări din lumea politicului nu ne surprind deloc pentru că se încadrează în limitele normalului. Însă, faptele sunt mai puțin importante, ele sunt așa cum sunt, importantă este convețuirea cu ele.
Sunt mulți cei care ne vorbesc despre pesimismul oamenilor noștri. Și într-adevăr așa este. Când ieșiți în stradă, să priviți trecătorii și să observați câți zâmbesc. Foarte puțini. Se consideră că motivul acestei tristeți colective este nivelul scăzut de trai. Totuși, buneii noștri nu au dus un trai mai ușor decât noi, dar întotdeauna au știut să zâmbească. Ceea ce îi întristează cu adevărat pe basarabeni este trădarea.
După 4 aprilie 2005, Filat, Lupu și Ghimpu ne conving încă o dată că o soluție pentru Basarabia poate fi găsită doar înafara politicilor înșelătoare. Iar, această soluție este redobândirea cetățeniei române. De ce? Pentru că așa ne cream o siguranță socială și spirituală, așa ne punem la adăpost de partidele care manipulează cu sentimentele și durerile noastre.
Nikolai Ejov a fost şeful NKVD-ului sovietic între 1936-1938 şi a avut un rol important în aplicarea politicilor bolşevice de epurare socială. Pe 10 aprilie 1939, fiind acuzat de trădare, spionaj şi homosexualitate, acesta a fost arestat, iar mai târziu, pe 4 februarie 1940, a fost împuşcat.
Pentru a trece toată vina pe seama lui Ejov, Stalin l-a supus unui damnatio memoriae.
După al II-lea război mondial, românii au cunoscut acest damnatio memoriae bolşevic şi astăzi îi trăim consecinţele.
Impresionat de maneaua care i-a fost dedicată, fostul dictator a făcut lobby pe lângă fratele lui Fidel Castro, Raul, ca să-i aducă pe romi în Cuba şi să-i scutească de discriminare şi nedreptate socială.
Comunitatea ţigănească, adică a romilor, apreciază foarte mult decizia lui Ceaşescu şi îşi exprimă întreaga simpatie şi apreciere. Iată ce ne vorbeşte liderul comunităţii respective, Revolución Che Herrero:
“Suntem supuşi unei nedreptăţi sociale nemaivăzute, nici strămoşii noştri care făceau parte din casta Paria nu au suferit într-atât de mult din cauza injustiţiei. Iată de ce am acceptat mărinimoasa propunere a tovarăşului Ceauşescu fără a mai sta pe gânduri. Drumul ce-l avem de făcut este unul foarte important pentru noi din punct de vedere cosmogonic. În secolul al XIV-lea, ‘naintaşii noştri au ajuns în Europa, în Imperiul Bizantin, şi astfel au marcat crearea unei noi lumi. Acum, nouă ne-a venit rândul să repetăm acest act al creaţiei. Suntem absolut pregătiţi.”
Anatol Mătăsaru, geniul protestelor anti-procuratură, în această dimineaţă, ne-a încântat cu o ieşire absolut excentrică, folosind o simbolistică ieşită din limitele obişnuitului porc sau rahat din anii trecuţi.
Reporteri exaltaţi de gândul la vizualizări, reporteri care au chiulit de la orele de română şi stau rău cu metaforele (comparaţii cu sens ascuns), şi un poliţist care trebuie să vadă, să clarifice, să documenteze şi care nu poate să ne spună, toate acestea cuprind elementele unui eveniment de o complexitate rară, fără cusur.
Poliţistul care încă nu a putut să ne spună ce a încălcat Anatol Mătăsaru, a ales această opţiune ca să se eschiveze de la abordarea unei probleme sensibile la noi în republică, nefirească într-un stat cu aspiraţii europene. Prin gestul său ieşit din comun, Anatol Mătăsaru a sfidat homosexualii şi le-a îngrădit dreptul la libertate, libera opinie şi în general la existenţă. Genderdoc-m şi-a exprimat regretul faţă de acest incident sperând că Mătăsaru şi-a înţeles greşeala, iar la următorul protest va compensa daunele aduse astăzi minorităţilor sexuale.
Ieri, am scris despre faptul că bolşevicul Ivan Ivanovici Bodiul nu a murit, el îşi face simţită prezenţa prin Dodoni şi Voronini, prin oastea lui Pascaru-Voevod, şi în general, prin tot soiul de partizani moldovenişti.
Istoricii Kremlinului, pentru a-şi apăra teza moldovenistă, invocă prezenţa (invazia) slvailor în Dacia post-romanică, bineînţeles exagerând în ceea ce priveşte influenţa slavilor asupra daco-romanilor care, după ei, mai târziu au devenit moldoveni, alt popor decât cel român.
Într-adevăr, timp de cinci secole daco-romanii au conveţuit cu slavii şi această conveţuire, cum este firesc, îşi are consecinţele sale. Aşa se explică toponimia şi onomastica slavă pe teritoriul românesc, şi prezenţa în limba română a unor cuvinte de origine slavă. Totuşi, la sfârşitul secolului al XI-lea, când au apărut primele principate române, pe teritoriul Daciei vieţuia poporul român, care îşi păstrase caracteristicele înaintaşilor săi şi vorbea o limbă latină, cea română.
Slavii au suferit şi ei influenţa elementului autohton, prin intermediul căsătoriilor, a culturii, a limbii. Daco-romanii i-au asimilat pe slavi şi în acelaşi timp i-au civilizat. Multe cuvinte care denotă un nivel înalt de cultură le-au fost transmise slavilor de către daco-romani.
Invocând acest argument al prezenţei slavilor în Dacia, teza etnogeniei moldo-sovietice suferă enorm de mult şi nu poate să-şi camufleze falsitatea. Mai nou, falsitatea tezei Kremlinului este demostrată chiar de ruşii din Basarabia. Nu exagerez. Ca să vă convingeţi, este destul să vedeţi rusoaica ce recită poezia “Tricolorul”.
Decesul lui Ivan Bodiul i-a întristat pe mulţi, însă cel mai afectat de acesta este Petru Lucinschi, care a primit vestea dureroasă chiar când împlineşte 73 de ani. Mâhnit fiind, fostul preşedinte nu doreşte să primească în dar flori sau să ţină vre-un banchet, lucru absolut normal. Pierderea unui coleg şi camarad de valoare întotdeauna este dureroasă.
Totuşi, Ivan Ivanovici nu a murit, iar mâhnirea lui Lucinschi este zadarnică. De ce? Pentru că atâta timp cât în parlament se găsesc deputaţi care cântă ditirambi marelui URSS, specimene de tagma lui Dodon, Voronin şi compania, fantoma primului secretar de partid mai bântuie prin mica noastră republică. Copiii ideologici ai lui Bodiul, moldovenismul şi rusificarea, îşi fac simţită prezenţa pe la TV, unde îşi demonstrează ura faţă de românitatea şi conştiinţa naţională românească a basarabenilor.
Ne amintim cu toţii de 12 iulie 2012, ziua care s-a dorit a fi una istorică – victoria împotriva comunismului. Cei mai mulţi ne-am bucurat şi ne-am aşteptat la o continuare firească a condamnării crimelor comuniste – legea lustraţiei, care aşa şi nu a mai venit. Iar, ca să scăpăm de fantoma muribundă a lui Ivan Ivanovici, lustraţia este obligatorie.
Este cunsocut faptul că eticheta de naţionalist este aplicată unioniştilor pentru a împinge unionismul spre extremă şi pentru a-l exlude total din viaţa publică. Această metodă urzită în laboratorele KGB este folosită de toţi moldoveniştii care vor să se arate mari patrioţi. Moldoveniştilor le este cunoscut că adevărul istoric nu-l chiar preocupă pe săracul moş Ion, deci dreptatea, vorbind despre o dreptate subiectivă şi nicidecum absolută, este de partea celui care reuşeşte să convingă opinia publică. Aici intervine viclenia kgb-istă cu termenul de naţionalist care, în mare parte, este interpretat greşit şi în acest caz însuşeşte trăsături xenofobe.
Naţionalismul românesc nu are tangenţă cu xenofobia, iar basarabenii care sunt mândri de românitatea lor dau dovadă de cultură şi inteligenţă, şi în nici un caz nu caută să intimideze existenţa altor etnii.
Împrejurările care au însoţit naşterea acestui fenomen la români sunt interesante anume prin contribuţia rusească. Aflaţi într-o convieţuire forţată cu ruşii, basarabenii au conştientizat farmecul şi bogăţia individualităţii naţionale româneşti, lucru care i-a supărat rău pe ruşi şi care justifică într-un fel ura care ne-o poartă aceştia. Este destul să-i privim pe reprezentanţii junimii ruseşti din Basrabia – liga tineretului rus, ca să înţelegem cât de mult suntem iubiţi. Analizând măsurile de nimicire a românităţii din Basarabia, nu pot găsi o altă explicaţie dacât cea enunţată – ruşii nu suportă în vecinătatea lor un popor cu o individualitate bogată din cauza complexului inferiorităţii.
Românii s-au aflat şi sub stăpinire turcească, şi sub stăpânire rusească. Ce observăm? Turcii nu au pus problema identităţii româneşti şi limbii române. Atunci, de ce ruşii au pus-o şi au căutat să nimicească românismul? Considerând că aceştia au o moştenire culturală bogată, că îi au pe Tolstoi, Bulgakov, Soljeniţîn, Dostoevski, etc., ura pe care ne-o poartă pentru simplul fapt că suntem români, este o prostie alimentată de dorinţa de stăpânire şi de un complex de inferioritate, pentru mine inexplicabil.
Primul-ministru Vlad Filat este cunoscut drept un poltician pragmatic, adică un bun diplomat. Pragmatismul acestuia poate fi o justificare pentru politica externă, mai mult sau mai puţin, duplicitară, lui Vlad Filat îi reuşeşte să fie bun prieten şi cu Bruxelle-ul, şi cu Moscova. Iscusinţa sa de diplomat este într-atât de desăvârşită, încât devine imposibil să găsim limita între intenţii, interesul naţional şi diplomaţie. Extraordinar!
E ştiut faptul că în relaţiile cu Rusia, R. Moldova şi-a păstrat statutul său de gubernie, acest lucru, se pare că nu-i deranjează pe emisarii moldoveni care se văd mari prieteni cu “fraţii” noştri de pe Volga.
La 1451, Constantine XI Palelologus, a avut proasta inspiraţie să-i scrie noului sultan otoman, Mehmed II.
Împăratul romeilor nu acceptă suma de trei sute de mii de aspri pe an. Căci doar Orchan care este şi el vlăstar de al lui Osman ca şi sultanul vostru, Mehmed II, este acuma bărbat întreg de vârstă; şi zilnic curg la el de pretutindeni mulţi de tot, numindu-l domn şi proclamându-l sultan. Şi el voind să se arate generos şi să le dea daruri, n-are unde întinde mâinile. Şi atunci cere de la împăratul şi împăratul n-are de unde să-i dea atâta cât cere. Prin urmare una din două cerem: sau îndoiţi venitul sau lui Orchan îi dăm drumul. Căci nu e de datoria noastră să întreţinem copii lui Osman, ci ei trebuie întreţinuţi din veniturile lor publice; căci pentru noi ajunge că-l reţinem pe acesta şi-l oprim să nu iasă din Constantinopole.
Imprudenţa l-a costat mult pe Constantine XI Paleologus, acesta devenind ultimul împărat bizantin. Iar, la 3 zile după căderea Constantinopolului, intrat în bazilica Sancta Sophia, Mehmed II se ruga în legea Islamului.
Pentru că religia este opium pentru popor, vorba bunicului Ulianov, partidul comunist a hotărât să elimine instiuţia bisericii din viaţa socială a indivului sovietic, mai mult, să o înlocuiască.
O dată cu începutul mişcării de urbanizare şi a perioadei teocraţiei în Europa occidentală, instituţia bisericii devine regulatorul principal al antroponimiei medievale prin intermediul botezului. Dacă până în secolul al XI-lea, biserica a acceptat ca botezul să fie administrat doar de două ori pe an, atunci în perioada teocraţiei botezul era aplicat tuturor copiilor noi-născuţi, nebotezul fiind pedepsit. Astfel, biserica impune reguli onomastice, dând pruncilor nume apostolice şi teofonice.
În Anglia secolului al XIV-lea, 60 % din bărbaţi purtau numele de William, John şi Thomas. În societăţile de rit slavo-grec, fenomenul onomastic s-a evidenţiat în secolele XI-XIV şi anume, 8 % din bărbaţi erau numiţi Ioan.
O dată cu ocupaţiunea sovietică din 1940, în Basarabia au apărut mulţi Ivani, Stanislavi, Borişi, Veaceslavi, Vladimiri, Vladislavi, Liubomiri, Svetlane, Nadejdi, etc.
Trenule, maşină mică,
Eu ţi-aş da-ntr-o zi toţi banii,
Să-l aduci pe Ionică
Şi să-i duci pe toţi Ivanii.
Gheorghe Bâlici
De ce Ortodoxismul poate fi un motiv de mândrie pentru unii?
Să fiu sincer, am tot încercat să-mi răspund la această întrebare dar nu am reuşit să găsesc un răspuns. Ieşirile recente ale preoţilor de la Făleşti, Drochia şi Sângerei i-au amuzat pe mulţi, pe mine personal, m-au întristat.
Isus Hristos nu ne-a indicat vreun calendar sau vreo dată de sărbătorire a Crăciunului, ci ne-a învăţat ce este bunătatea, dragostea, buna cuviinţă, jertfirea de sine şi credinţa.
„Acei care vor sărbători Crăciunul nu pe ziua indicată de Hristos, atunci ei vor fi dați anatemei conform canoanelor și blestemelor date în 1756 de Patriarhului Chiril al V-lea, pe care nimeni până astăzi nu le-a anulat. Acei care vor sărbători Crăciunul pe 25 decembrie să aibă lepra lui Ghezie, strangularea lui Iuda și îngerul Domnului să fie la spatele lui cu sabia” cuvânta cu un aer convingător o creştină ortodoxă la 4 ianuarie.
Judecând după felul cum s-au comportat respectivii, chiar nu-mi pot explica de ce se mândresc cu atâta zel că sunt Ortodocşi.
Aerul integrării i-a îmbătat întru totul pe basarabenii noştri. Acum, societatea noastră elevată îşi nutreşte speranţele că în viitorul apropiat ne vom găsi în UE şi vom trăi bine de tot.
Opinia publică europeană ne-a condamnat pentru apucăturile noastre discriminatorii, iar directivele europene ne-au recomandat egalitatea în şanse, fapt contestat cu vehemenţă de către o bună parte din societate. Însă, acestea ţin de domeniul trecutului. Societatea a evoluat. Gata cu xenofobia, cu discriminarea de toate tipurile, cu primitivismul şi habotnicismul moldovenilor! Am ajuns în 2012 să fim un exemplu demn de urmat pentru întreaga comunitate europeană!
Nu exagerez deloc. Pentru a vă convinge că moldovenii într-adevăr şi-au antrenat un comportament absolut europenesc, o să vă aduc aminte de o întâmplare de acum 3 ani:
“Noi suntem ortodocşi în ţară ortodoxă. Ştefan cel Mare a apărat ţara noastră de tot soiul de jidovi, dar ei au venit astăzi şi şi-au pus menora în centrul scuarului nostru…”. La 13 decembrie 2009, RealitateaTV difuza interviul unui preot care împreună cu un grup de enoriaşi, în aceeaşi zi, scandând lozinci antisemite, aşa cum se specifică în reportaj, a demontat menora evreiască din centrul Chişinăului.
Imaginile de mai jos ne demonstrează că diferenţa este una cât se poate de mare. Ura, tovarăşi! Înainte spre UE!
De ce americanii acordă vize pe bandă rulantă studenţilor români? Această istorie a vizelor este una mai veche şi trebuie să-i cunoaştem dedesubturile, ca să vedem cui îi datorăm plăcerea de a trăi visul american.
Victoriile sovieticilor de la Cotul Donului și Stalingrad i-au forțat pe factorii de decizie de la București să facă ceea trebuiau să facă mai devreme și anume să-și reevalueze opțiunile diplomatice. Pericolul ocupațiunii bolșevice devenise iminent și sub presiunea acestuia, Bucureștiul și-a întors speranțele către anglo-americani.
În acest moment, începe o nouă fază în politica externă a României. Atât Mareșalul Antonescu, cât și liderul opoziției, Iuliu Maniu, aveau convingerea că anglo-americanii nu aveau nici un interes să lase România pe mâna ciumei roșii. La 19 ianuarie 1943, Mihai Antonescu îl convoacă la Preşedinţia Consiliului de Miniştri pe ambasadorul italian Bova-Scoppa, propunându-i iniţierea unor sondaje diplomatice pe lângă puterile vestice. Din păcate, Antonescu nu a primit nici un răspuns pentru că Mussolini își dorea un contact direct cu anglo-americanii, fără martori şi parteneri. Demersurile diplomatice românești nu au dat roade, rezultatele fiind departe de așteptările scontate. Mesajele venite de la Londra și Washington lăsau de înțeles că anglo-americanii refuză să negocieze cu partea română în lipsa sovieticilor. Mai mult, la 19 noiembrie 1943, Cordel Hull, Secretarul de Stat american, trimite o circulară la ambasadele americane de la Madrid, Berna, Ankara şi Stockholm, și face cunoscută poziția oficială a Americii cu referire la România:
1. Capitularea imediată a României ar fi în interesul cauzei aliate.
2. Aliaţii nu sunt interesaţi de nici o propunere de capitulare, alta decât cea necondiţionată.
3. Orice propunere de capitulare necondiţionată trebuie să fie prezentată principalilor trei aliaţi, respectiv Marea Britanie, Rusia Sovietică şi Statele Unite, de către un reprezentant al guvernului român pe deplin autorizat.
Diplomaţiei româneşti i-a scăpat că Roosevelt îşi dorea stabilirea unor relaţii de încredere cu Stalin pentru a organiza împreună lumea postebilcă, astfel încât sacrificarea României devenea o chestiune de importanţă minimă, fapt confirmat la Ialta în 1945.
În anii ’50 ai secolului trecut, propaganda comunistă din România și-a atribuit următorul slogan “Unde sunt americanii? Au fugit ca șobolanii!”. Cât de amarnic se înşelau comuniștii. Americanii nu fugiseră nicăieri, pentru că nici nu veniseră.
De gustibus et coloribus, non disputandum. (nu vă ofensez cu traducerea)
În cazul Primăriei Chişinăului, sunt gata să merg împotriva înţelepciunii latine. De aceea, vă prezint o alternativă pentru staţia de troleibuz care nu doresc să arate ca în imaginea de mai sus. Iat-o:
Vameşul învinuit a refuzat să-şi destăinuie identitatea, dar a acceptat să facă declaraţii pentru blogul meu. El afirmă că în ziua de 21 decembrie 2012, când toţi colegii lui, angajaţi ai punctului de frontieră Albiţa, speriaţi de calendarul maiaş, au plecat să întâlnească sfârşitul lumii acasă, cu familiile lor, el a rămas singur să ţină piept cozilor de maşini care se formaseră în vamă. “Eram singurul inspector din vamă şi trebuia să reuşesc să controlez o mulţime de maşini şi paşapoarte, de aceea m-am gândit că o linie doar pentru posesorii de paşapoarte UE mi-ar uşura munca” spune acesta.
Nimic nu prevestea întâmplarea ce avea să se producă în mod violent şi să se abată asupra vameşului singuratic. “Era o zi ca oricare alta în care am lucrat singur, nu erau semne că se poate întâmpla ceva într-atât de rău. Linia pentru posesorii de paşapoarte UE funcţiona, iar cozile se mai răreau” afirmă vameşul. Totul a luat o întorsătură neplăcută în momentul când şoferul unei maşini de pe linia UE passports, care îi avea ca pasageri pe trei tineri cu paşapoarte albastre, după ce a stat 40 de minute în rând, a refuzat să se întoarcă la capătul cozii:
“Le-am văzut paşapoartele albastre, nu mi-a trebuit mult ca să-mi dau seama că se pune la cale o diversiune împotriva statului român. Ce? Eu-s prost? Nu. Şi atunci le-am zis că eu respect legea statului şi ei trebuie să meargă pe linia vecină şi să stea la coadă până le vine rândul din nou. Şoferul a refuzat şi a zis că nu mişcă maşina din loc, eu i-am explicat că este obligat să o facă. În acest moment unul din pasagerii cu paşaport albastru s-a coborât din maşină şi m-a ameninţat cu răfuiala fizică. Mi-a spus că ei sunt deja de 14 ore pe drum, că cică ei vin de la Cluj-Napoca, cu trenul până la Iaşi şi de acolo au luat maşina în cauză, şi sunt foarte obosiţi. Era clar că e vrăjeala, sigur că vroiau să-şi bată joc de mine, eu am refuzat să le controlez paşapoartele şi i-am atenţionat din nou să treacă pe linia vecină pentru All passports. Iar, în acest moment, el s-a întors către prietenii săi şi le-a zis ceva în engleză, citez “ne schem gavariti, tupoi sovsem, da nu ego”, am înţeles că vor să mă bată, îi ştiu eu pe moldoveni, ăştia sunt foarte agresivi. Mi s-a făcut frică, nu ştiam ce să fac, trebuia să întreprind ceva. Am lăsat maşina să treacă doar cu pasagerii care deţineau paşapoarte UE, iar pe tinerii care mă ameninţaseră i-am mai lăsat să îngheţe până şi-au găsit un complice pe linia All passports. Acesta zicea că e din Bistriţa şi îi ia pe tineri cu el în maşină ca să treacă frontiera că cică ar fi de-ai noştri, iar de Crăciun tre să fim mai buni. De-ai noştri sau nu de-ai noştri, eu n-am cum să ştiu, dar eram sigur că vor să mă bată, i-am auzit când se şoşoteau între ei. După ce i-am ţinut afară juma’ de oră la -10°C, sigur îmi ardeau o mamă de bătaie, aşa că am trecut cu vederea încălcarea legii, m-am făcut că totul e în regulă şi le-am luat paşapoartele la control. Dar ce trebuia să fac? Eram în pericol. Ştiu că nu-mi pot justifica acţiunea ilegală şi mai ştiu că îmi voi merita pedeapsa, indiferent cât de aspră ar fi ea” mi-a relatat cu lacrimi în ochi vameşul care nu doar a încălcat codul de conduită al inspectorilor vamali, dar a comis şi o gravă faptă de trădare a statului.
Canalul Beagle cuprinzând insulele Pincton, Lennox şi Nueva a fost pentru mulţi ani mărul discordiei între Argentina şi Chile, începând din 1904 când Argentina a înaintat pretenţii teritoriale în această regiune, până la rezolvarea conflictului în 1984. În 1978, aceste state au fost la un pas să intre în război, pe 22 decembrie Argentina a iniţiat operaţiunea Soberania pentru a ocupa insulele, dar timp de câteva ore operaţiunea a încetat.
Ambele părţi l-au acceptat pe Papa Ioan Paul al II-lea ca mediator, iar în 1984 au semnat un tratat de pace şi prietenie. Argentina a recunoscut insulele Pincton, Lennox şi Nueva drept teritoriu al statului Chile.
Acum, să ne întrebăm – cât de neimperialist ar fi Patriarhul rus Chiril?
Pentru că e firesc ca orice fenomen social să fie pus în lumină şi explicat într-un mod inteligibil, am hotărât să dedic această tabletă poziţiei bisericii în societate. Este absolut natural ca fiecare individ să-şi aleagă opţiunea sa religioasă, dar ce se întâmplă astăzi, nu ştiu dacă e sau nu în mod premeditat, însumează elementele unei aprige lovituri de imagine aplicate instituţiei bisericii, prin intermediul unor acţiuni individuale, dar duse spre margine de-o manieră întru totul speculativă.
Încep de la principiul legăturii structurale între ortodoxie şi românitate. Personal, sunt adeptul unui model social de tip ierarhizare, care ne este foarte apropiat Neamului românesc din timpuri vechi, dar care a fost deplasat din poziţia sa normală de regimul comunist, acest regim care în general a dat peste cap felul de a fi a poporului român şi l-a aşezat într-o profundă stare de bulversare. Conceptul de ierarhizare a unor valori care stau la baza funcţionării societăţii, prin caracterul său conciliator, formează premisele unei comuniuni spirituale, iar la români, capul ierarhiei îl reprezenta biserica. Dar, trebuie să menţionez că astăzi această comuniune spirituală este inexistentă sau, ca să nu greşesc, este foarte şi foarte discretă.
Fenomenele socio-religioase în care a fost antrenată Europa occidentală în evul mediu şi în posteritatea apropiată acestuia sunt condamnate de opinia publică, şi sincer să fiu, nu am decât să fiu de acord cu aceasta. Ce se întâmplă, însă? Viaţa ecleziastică din Europa occidentală este generalizată pentru întreg spaţiul european – lucru regretabil. La acele vremuri, exista percepţia europo-centrismului (care a fost depăşit mai târziu, în secolul XVIII), deaceea din start trebuie de făcut diferenţa dintre viaţa ecleziastică din Europa vestică şi din cea estică. Deci, bisericii ortodoxe, nu-i putem înfăţişa acuzări precum ca să nu-şi scindeze “influenţa” a întreprins acţiuni mai puţin creştineşti.
Este absolut normal ca în societate să existe o masă critică, dar tare îmi doresc ca aceasta să nu fie una denigratoare. Este de înţeles că biserica din R. Moldova trăieşte consecinţele unui regim sovietic distrugător, însă nu este cazul să aruncăm cu pietre.
